Măsuri de sprijin pentru mame, din 2016 – Promisiune – cadou de la Victor Ponta, de 8 Martie
Premierul Victor Ponta, invitat, sâmbătă, în calitate de preşedinte al PSD, la o reuniune a femeilor din partid, a declarat că a discutat cu ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, despre includerea în noul Cod fiscal a unor măsuri de sprijin pentru mame, care să fie aplicate din 2016.
Victor Ponta a spus că susţine toate măsurile propuse de ministrul Muncii, Rovana Plumb, privind această temă.
Rovana Plumb a propus, în cadrul acestei reuniuni, ca din 2016 toate femeile însărcinate să beneficieze de decontarea tuturor analizelor recomandate de medici.
Ea a propus şi ca indemnizaţia mamelor aflate în concediu de maternitate să fie majorată la nivelul salariului avut înainte de concediu.
Rovana Plumb a mai propus şi ca stimulentul pentru reîntoarcerea mamei la serviciu să fie de 600 de lei dn 2016.
La rândul său, premierul Victor Ponta a precizat că susţine aceste măsuri.
”Sunt lucruri care trebuie făcute într-o ţară care în ultimii ani a avut creştere economică, care are mai mulţi bani la buget. Orizontul de timp pentru aplicare este 2016”, a spus Ponta.
SURSA: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]
