MARŢI vernisaj: Salbele din zona etnografică Alba, exponatul lunii martie la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia prezintă marţi, 4 martie 2014, începând cu ora 11.00, exponatul lunii martie. Cu această ocazie vor fi expuse trei salbe provenite din zona etnografică a judeţului Alba.
Astfel, una dintre ele, așa numita “salbă de bani” este alcătuită din monede exclusiv din argint de valori diferite, provenite din Imperiul Austro-Ungar, emise în timpul împăratului Franz Iosif. Monedele au fost bătute între anii 1860-1915, la monetăriile din Austria şi Ungaria, dar şi la Kremnitz în Slovacia.
De remarcat că salbele din monede care circulau în perioada respectivă erau extreme de valoroase, fiind parte importantă din zestrea unei fete de măritat. Nu rareori valoarea unei astfel de salbe cântărea greu în înţelegerea dintre părinţii tinerilor care urmau să se căsătorească.
Celelalte două salbe ce vor fi expuse la muzeul albaiulian fac parte din categoria aşa numitelor “salbe cu boabe” (globurele), apărute din necesitatea suplinirii salbei cu bani. Ele sunt confecţionate din bronz argintat, compuse din patru rânduri de lănţişoare.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș. Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]
UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei
AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei. Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]
VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]