Marți, 24 ianuarie, zi liberă de la Stat. Câte sărbători legale vor mai avea românii în 2017 și câte dintre ele vor pica în weekend
Salariații români vor sta acasă marţi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, aceasta dată fiind declarată, pe sfârșitul anului trecut, zi de sărbătoare legală, prin urmare nelucrătoare la nivel național.
În 2017, românii vor avea mai multe zile libere decât în 2016, după ce au fost stabilite în plus zile nelucrătoare legale 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române, și 1 iunie, Ziua Copilului. Din totalul de 14 zile de sărbătoare legală, 3 pică în weekend.
Cititi si 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Potrivit Codului Muncii, după zilele libere de 1 și 2 ianuarie (duminică și luni), următoarele sărbători legale în 2017 sunt:
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – marți;
- 16 și 17 aprilie (prima și a doua zi de Paște) – duminică și luni;
- 1 mai (Ziua Muncii) – luni;
- 1 iunie (Ziua Copilului) – joi;
- 4 și 5 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) – duminică și luni;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – marți;
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – joi;
- 1 decembrie (Ziua Națională a României) – vineri;
- 25 și 26 decembrie(prima și a doua zi de Crăciun) – luni și marți
Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorii care nu oferă compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau sporul indicat de legislația muncii pot fi amendați cu o sumă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
9 martie 2025: Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Ce e bine și ce nu e bine să faci în această zi
9 martie 2025: Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Ce e bine și ce nu e bine să faci în această zi Ca să-ți meargă bine tot anul, să fii sănătos și să ai spor la bani, află și respectă aceste tradiții care se țin în fiecare an pe 9 martie când se sărbătoresc Sfinții […]
FELICITARI de 8 MARTIE 2026. Mesaje de 8 MARTIE. TEXTE cu FELICITARI de ZIUA FEMEII și URARI de 8 MARTIE FELICITARI de 8 MARTIE – URARI de ZIUA FEMEII pentru mame: – Iti multumesc cu toata fiinta mea si as vrea sa stii, chiar daca nu-ti spun tot timpul asta, ca te iubesc, iar acest […]
Modele de FELICITĂRI de 8 martie. MESAJE și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de ZIUA FEMEII
Modele de FELICITĂRI de 8 martie 2026, ziua mamei. Texte cu MESAJE, CITATE și URĂRI care pot fi trimise prin SMS de ZIUA FEMEII. Felicitare de 8 martie Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese […]