Marius Rof, noul administrator special al Fabricii de Arme Cugir. Ce obiective are
Marius Rof, noul administrator special al Fabricii de Arme Cugir. Ce obiective are
Marius Rof a fost numit marți, 23 decembrie 2025, în funcția de administrator special al Fabricii de Arme Cugir.
Aceste este membru USR și lucrează în prezent în mediul privat. Este vicepreședinte al filialei județene a USR Alba, a fost consilier județean, dar a candidat și la Camera Deputaților.
În ceea ce privește funcția pe care o va avea la Fabrica de Arme Cugir, Marius Rof spune că principalele obiective vizează performanțele și retehnologizarea întreprinderii.

,,Să avem grijă de fabricile pe care încă le avem și să le face cât mai performante. Asta îmi doresc foarte mult. Să se retehnologizeze cât mai bine fabricile. Din poziția pe care o am, nu pot decât să supraveghez cum se desfășoară activitatea, dar o să mă dedic cât pot de bine acestei funcții”, a declarat Marius Rof pentru ziarulunirea.ro.
Marius-Nicolae Rof este un tânăr jurist venit din mediul antreprenorial, cu o vastă experiență în implementarea fondurilor europene. La alegerile din 2024 a candidat pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Alba.
Acesta este cunoscut prin acțiunile sale legate de infrastructura rutieră din zonele montane, dar și slabul management al sistemului de sănătate. De asemenea în mandatul încheiat în 2024, Rof a fost unul dintre cei mai activi consilieri județeni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme. Document
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme Primăria Municipiului Alba Iulia a deschis, miercuri, 11 noiembrie 2026, procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind nivelurile impozitelor și taxelor locale aplicabile în 2027. Documentul, inițiat de primarul Gabriel Pleșa, urmează să ajungă în fața […]
Video | Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei
Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat astăzi, 11 noiembrie 2026, în „mini-Veneția” după ce o avarie majoră a conductei de transport a apei a avut loc și a inundat străzile din zonă. Astfel, […]
