Rămâi conectat

Curier Județean

Marea atracție a albaiulienilor pe timp de iarnă, patinoarul, va fi instalat tot în Piața Cetății. Consiliul local aprobă, marți, regulamentul de funcționare, orarul și tarifele

Ioana Oprean

Publicat

în

Amatorii unui îndrăgit sport de iarnă – patinajul – vor avea și în acest an un loc special amenajat de către Primăria Alba Iulia. Intrarea la patinoarul artificial care va fi amplasat în Parcur sărbătorilor de iarnă din Piața Cetății Alba Carolina va fi 5 lei pe oră iar programul zilnic va fi de la 10.00 la 22.00.

Copiii în vârstă de până la la 8 ani şi studenţii vor fi scutiţi de plata tarifului de intrare cu precizarea că, pentru a beneficia de gratuitate, studenţii sunt obligaţi să prezinte legitimaţia de student (carnetul de student) vizată la zi.

”Având în vedere faptul că în zona destinată amenajării Parcului sărbătorilor de iarnă din municipiul Alba Iulia în anul 2017 şi în anii următori va fi amplasat un patinoar artificial demontabil pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor practicanţilor sporturilor de iarnă din oraş şi a vizitatorilor oraşului nostru, considerăm că se impune adoptarea unui Regulament de funcţionare a acestuia în scopul unei bune desfăşurări a activităţii patinoarului în contextul întregului Parc al sărbătorilor de iarnă, a păstrării sale în bune condiţii, pentru a deveni un loc de agrement pentru toţi vizitatorii săi şi pentru a obţine venituri din exploatarea sa”, se precizează în raportul de specialitate care însoțește documentul administrativ.

Regulamentul patinoarului conține obligațiile utilizatorilor, însoțitorilor și administratorului, după cum urmează:

*Obligaţiile utilizatorilor:

– Patinoarul artificial este o bază de sport şi agrement – patinajul se face pe risc propriu
– Administraţia patinoarului nu răspunde de eventualele accidentări ale patinatorilor;
– Să respecte cu stricteţe anunţurile şi indicaţiile personalului care asigură funcţionarea patinoarului în scopul asigurării unei desfăşurări ireproşabile a activităţii de patinaj şi asigurării siguranţei ceioriaiţi patinatori.
– Copii cu vârsta mai mică de 5 ani au acces cu patine doar însoţiţi de persoane care au echipament adecvat pentru patinaj.
– Este strict interzis accesul la instalaţiile de răcire, panoul electric şi in locurile nedestinate publicului din incinta patinoarului.

ESTE INTERZIS:

A). Patinatorilor:
1.     Intrarea pe gheaţă fără patine;
2.    Patinajul într-o manieră care poate pune în pericol securitatea celorlalţi patinatori;
3.    Patinajul în forţă, cu viteză sau balansul printre ceilalţi patinatori;
4.    Practicarea unor jocuri („trenuleţul”, etc.) în afara celor organizate;
5.    Purtarea pe umeri, în braţe, în spate a altor persoane (inclusiv copii), aparate foto, video, genţi, etc., pe timpul patinajului;
6.    Introducerea pe gheaţă a pucurilor de hochei sau a altor echipamente şi accesorii dacă nu fac obiectul unui concurs organizat;
7.    Aruncarea cu bulgări de zăpadă sau alte obiecte în incinta patinoarului sau în afara lui;
8.    Accesul cu mâncare şi băuturi de orice fel pe suprafaţă gheţii (acest lucru este permis numai în locurile special amenajate, în afara suprafeţei de patinat);
9.    Accesul persoanelor în stare de ebrietate, care au consumat substanţe ce le pot afecta echilibrul şi luciditatea;
10.  Fumatul pe suprafaţa gheţii. Fumatul este permis numai în locuri (uşor vizibile) special amenajate;
1 1.  Introducerea în zona destinată patinajului a băuturilor alcoolice, armelor sau a altor obiecte ce pot periclita siguranţa celorlalţi participanţi la agrement.
12.  Folosirea unui limbaj obscen (se riscă evacuarea din incinta complexului);
13.  Ieşirea cu patinele în afara zonei destinată patinajului;
14.  Atitudinea ostilă, dispreţuitoare faţă de personalul patinoarului şi indicaţiile acestuia;
15.  Să arunce pe gheaţă gunoaie sau resturi menajere (sticle, ţigări, pungi, etc.).

B) Însoţitorilor:
1 . Să se sprijine sau să depoziteze obiecte pe mantinelă;
2. Să fumeze în afara locurilor amenajate special;
3. Să arunce cu bulgări sau alte obiecte în patinatori sau să poarte cu aceştia dialoguri cu limbaj obscen;
4. Să arunce gunoaie ia întâmplare (complexul este dotat cu recipiente speciale pentru depozitarea gunoaielor);
5. Să ofere patinatorilor peste mantinela diverse obiecte, mâncare, băuturi etc.;
6. Este interzisă depăşirea perimetrului mantinelei, administratorul nu îşi asumă răspunderea în cazul eventualelor accidentări.

*Administraţia patinoarului are următoarele obligaţii:

1. Să întreţină patinoarul şi să asigure o suprafaţă a gheţii de calitate pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii;
2. Să afişeze la loc vizibil programul de funcţionare, regulamentul de funcţionare.
3. Să asigure personal pentru supravegherea activităţilor desfăşurate pe patinoar
5. Capacitatea Maximă pentru patinat este de 120 persoane/serie.

Nerespectarea regulamentului duce la evacuarea persoanei implicate, atât de pe gheaţă cât şi din incinta patinoarului fără restituirea sumelor încasate, ulterior, interzicerea accesului în complex pe o perioadă nedeterminată.

Calitatea gheţii fiind influenţată şi de condiţiile meteorologice, administratorul îşi rezervă dreptul de a modifica programul de funcţionare al patinoarului.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

TRAFIC îngreunat pe DJ 107 K, la Ivăniș: Au căzut bolovani pe carosabil. Se circulă pe o singură bandă

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAFIC îngreunat pe DJ 107 K, la Ivăniș: Au căzut bolovani pe carosabil. Se circulă pe o singură bandă Probleme în trafic pe Drumul Județean 107 K, care leagă DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș.  Problemele semnalate sunt la Ivăniș, unde au căzut bolovani pe carosabil. „Traficul rutier este îngreunat pe raza localității Ivăniș, […]

Citește mai mult

Curier Județean

50.000 de lei pentru premierea elevilor merituoși din Alba Iulia în 2025: Propunere pe agenda Consiliului Local

Lucian Daramus

Publicat

în

50.000 de lei pentru premierea elevilor merituoși din Alba Iulia în 2025 Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 28 august 2025, se află și un proiect de hotărâre privind premierea anuală a elevilor și a cadrelor didactice care i-au pregătit din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Prezența unui URS, semnalată la Luminești-Sohodol. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Luminești-Sohodol. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În comuna Sohodol, satul Luminești, a fost semnalată prezența unui urs. „La fața locului se deplasează de urgență patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare. Pentru prevenirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea