VIDEO:Manuela Hărăbor conferenţiază despre autism la Alba Iulia
Primăria Alba Iulia este alături de locuitorii din oraș prin continuarea demersurilor de informare medicală din campania „Alba Iulia – Capitala Sănătății în 2012”. Prin organizarea unor mese rotunde și conferințe care pun față în față specialiști ai medicinei cu alba iulienii, prin susținerea de analize medicale gratuite și promovarea controalelor medicale periodice în vederea diagnosticării precoce, Primaria din Alba-Iulia acționează activ și este alături de locuitorii din oras, arătând astfel că se poate trece de la vorbe la fapte și că, prin implicare, dăruire și lucru în echipă se pot face acțiuni care să fie de un real folos populației. Un astfel de eveniment este şi seminarul “În lumină” organizat în cadrul celui de-al doilea modul al campaniei şi care are scopul de a prezenta informații cu privire la depistarea precoce, evoluția, terapiile, standardele de îngrijire specifice pacienților cu autism, atât către cadrele didactice, cât și către persoane diagnosticate cu autism. Evenimentul va avea loc sâmbătă 21 aprilie 2012 în Alba Iulia, la Complex Mercur, Sala Lux între orele 09.30 și 14.00 și este dedicat în principal persoanelor diagnosticate cu autism, familiilor acestora, cadrelor didactice și publicului larg din Alba Iulia. Lectorii sunt specialiști implicați în managementul autismului din România: cadre medicale, psihologi, terapeuți, dar și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți care luptă pentru respectarea drepturilor persoanelor cu autism. Participarea la eveniment este gratuită.
Partenerii Conferinței „În lumină” sunt: Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, Direcția de Sănătate Publică Alba, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Colegiul Medicilor Alba, Colegiul Farmaciștilor, filiala Alba, Asociația Medicilor de Familie/Medicină Generală Alba, Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România, Asociația Stop Autism.
Lectori vor fi Luiza Pop – preşedintele Asociaţiei Stop Autism, dr. kinetoterapeut Tiberiu Tătaru, Geta Crişu – preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România, psiholog Mirela Ghircău – preşedintele ACAS, psiholog clinician Paul Moroşanu, dr. Adina Lupulescu – medic primar psihiatrie pediatrică, Oana Ghircău – psiholog psihoterapeut. Invitatul special al conferinţei este actriţa Manuela Hărăbor, părintele unui tânăr care a fost diagnosticat din copilărie cu autism. Ieri, în cadrul conferinţei de presă care a precedat conferinţa, Manuela Hărăbor a făcut o scurtă şi succintă prezentare a problemelor cu care se confruntă persoanele afectate de această boală, dar, în egală măsură familiile lor în condiţiile în care statul nu se preocupă aproape deloc de susţinerea celor care luptă pentru ca autiştii să aibă o viaţă independentă. De exemplu există centre de tratament pentru copiii care suferă de autism, dar nu există şi centre pentru adolescenţii şi adulţii cu autism, ştiut fiind că această boală nu are vindecare.
*Alba – un judeţ unde autismul este destul de bine înţeles
În judeţul Alba, de exemplu există patru centre pentru tratamentul copiiilor cu autism, dar niciunul destinat adolescenţilor şi adulţilor. Oricum. doamna Geta Crişu, preşedinta ANCAAR a apreciat deschiderea pe care o au autorităţile locale şi judeţene din Alba pentru înfiinţarea unor asemenea centre, fapt reflectat chiar de numărul mare, faţă de media naţională de centre de îngrijire existente aici. Unul dintre aceste centre este la Alba Iulia, Centrul Arnsberg şi a fost amenajat de Primăria municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba cu sprijinul Asociaţiei Alba Iulia – Arnsberg.
*Aiudul a refuzat să acorde ajutor autiştilor
De altfel, din discuţiile care au avut loc astăzi la Primăria Alba Iulia cu ocazia anunţării conferinţei a reieşit că Alba nu toate autorităţile locale sunt la fel de deschise spre problemele autiştilor. Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel a povestit cum, în mandatul precedent a trebuit să de-a declaraţii la DNA în legătură cu un imobil pe care CJ Alba îl achiziţionase pentru o amenaja aici un centru pentru copiii cu deficiente de comportament. Toate lucrurile au mers bine până aproape de finalizarea proiectului când persoane din protipendada Aiudului s-au gândit că nu doresc un astfel de centru în oraşul lor şi nu numai că s-au gândit, dar au şi vorbit şi acţionat împotriva lui atunci existând un real scandal la care administraţia locală aiudeană a fost parte contribuind la eşecul proiectului. În dârdora de atunci s-au făcut chiar şi sesizări la DNA privind achiziţia imobilului de către CJ Alba. Lucrurile s-au lămurit, centrul nu s-a mai înfiinţat şi între timp CJ Alba a dat o altă destinaţie clădirii – casă de tip familial. Cel mai performant centru rămâne cel din Alba Iulia, unde, a precizat primarul Mircea Hava “nu există probleme cu plata însoţitorilor persoanelor cu handicap pentru că sunt angajaţii primăriei şi le înţelegem problemele.” Şi tot la Alba Iulia, şi tot cu sprijinul primăriei avem persoane instruite pentru îngrijirea copiiilor cu dizabilităţi psihice şi autism.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalcularea pensiei anticipate parţiale pentru persoanelor care au locuit în zonele poluate, ANULATĂ de instanță: Decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie
Recalcularea pensiei anticipate parţiale pentru persoanelor care au locuit în zonele poluate, ANULATĂ de instanță: Decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate nu este posibilă. Decizia a fost luată în urma admiterii […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii12 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată