Actualitate

Mamele din România ar putea primi, de la stat, haine pentru copiii lor, la fiecare naștere – PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Mamele din România ar putea beneficia de un sprijin material din partea statului, la naștere, dar doar dacă au fost la controale medicale în timpul sarcinii. Măsura acordării ajutorului material este prezentă într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere.

Mai exact, gravidele care se prezintă la consultațiile prenatale s-ar putea bucura, potrivit propunerii legislative, de un sprijin material care va consta în produse de îmbrăcăminte și îngrijire pentru nou-născut la nivelul indicatorului social de referință (ISR). Pentru acest an, ISR are valoarea de 500 de lei. Așadar, gravidele ar putea primi produse de îmbrăcăminte și îngrijire în valoare de 500 de lei.

Conform propunerii, acest ajutor material se va acorda o singură dată pentru fiecare nou-născut, la ieșirea din spital sau la eliberarea certificatului de naștere, dar, după cum spuneam și mai sus, doar dacă gravida s-a prezentat la consultațiile prenatale.

Inițiatorii motivează această propunere prin faptul că, în țara noastră, doar o gravidă din trei se prezintă la consultațiile prenatale în perioada sarcinii și, în condițiile în care specialiștii recomandă cel puțin opt controale ginecologice, două din trei gravide nu se prezintă niciodată la medic.

Statisticile relevă că, în România, se înregistrează valori record ale mortalității materne și infantile. De exemplu, o româncă din 2.600 moare în timpul sarcinii, în timp ce, în Uniunea Europeană (UE), media este de un deces la 8.900 de sarcini, iar mortalitatea infantilă din prima zi de viață are o valoare dublă față de media UE.

Pentru elaborarea acestui proiect de act normativ a fost folosit modelul Finlandei, țară în care, pentru a combate mortalitatea infantilă, se aplică măsura acordării unui sprijin material încă din anul 1938. Chiar și după atâția ani, acest ajutor material face parte din tradițiile finlandeze importante și contribuie la înregistrarea celei mai mici mortalități infantile din lume.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent

Ioana Oprean

Publicat

în

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

Citește mai mult