Curier Județean

Mamă biologică, acuzată că a născut sub identitatea altei femei la Blaj. Trei inculpați, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mamă biologică, acuzată că a născut sub identitatea altei femei la Blaj. Trei inculpați, trimiși în judecată

Trei persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, fiind acuzate că au pus la cale înregistrarea nereală a unui copil nou-născut.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit anchetatorilor, mama biologică ar fi născut folosind identitatea altei femei, iar ulterior au fost întocmite și folosite documente false pentru obținerea certificatului de naștere și a alocației de stat pentru copil.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte: La data de 07.07.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a trei inculpați cercetați pentru infracțiuni de fals săvârșite în legătură cu înregistrarea nereală a filiației unui copil nou-născut, cauza fiind trimisă spre soluționare Judecătoriei Mediaș, instanța competentă să judece cauza în fond.

Ce se investighează

Infracţiuni de fals privind identitatea, fals în declarații și uz de fals în legătură cu substituirea de identitate la nașterea unui copil și înregistrarea nereală a filiației

Modul de operare

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2023, una dintre inculpate, aflată în stare de graviditate și confruntată cu dificultăți materiale, a acceptat propunerea celeilalte inculpate de a-i încredința copilul după naștere, fără plata sau acceptarea vreunei sume de bani. Potrivit înțelegerii, la momentul nașterii, survenite la data de 18.06.2023 într-o unitate spitalicească din județul Sibiu, mama naturală s-a prezentat în fața cadrelor medicale sub identitatea celeilalte inculpate, legitimându-se cu documentele de stare civilă ale acesteia, astfel încât toate înscrisurile medicale aferente nașterii au fost întocmite în mod necorespunzător adevărului.

Ulterior, soțul inculpatei care și-a asumat în mod nereal calitatea de mamă a completat și semnat în fals o declarație în fața funcționarilor serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și s-a folosit de certificatul medical constatator al nașterii, obținând certificatul de naștere al minorei, în cuprinsul căruia s-a atestat, contrar realității, că cei doi soți sunt părinții acesteia. În baza actelor astfel falsificate, inculpata a solicitat și a încasat alocația de stat pentru copii, în perioada 01.07.2023–30.11.2023, funcționarii publici implicați fiind induși în eroare cu privire la filiația reală a minorei.

Soluția dispusă

Trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor trei inculpați, sub aspectul săvârșirii, în concurs real, a infracțiunilor de:

– fals privind identitatea,

– fals în declarații,

– uz de fals.

Desființarea înscrisurilor false

În temeiul art. 25 alin. 3 C.proc.pen., prin rechizitoriu s-a solicitat instanței de judecată desființarea totală a nouă înscrisuri false, printre care certificatul medical constatator al născutului viu, înscrisurile medicale întocmite cu ocazia nașterii, declarația dată în fața serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, certificatul de naștere al minorei și actul de naștere încheiat în registrul de stare civilă, precum și cererea și decizia privind acordarea alocației de stat pentru copii.

Precizăm că întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal Reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop sesizarea instanței competente cu judecarea cauzei, iar aceste acte procesuale nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, de care inculpații beneficiază până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste 100.000 de euro pentru un buldoexcavator la Câmpeni: La ce va folosi utilajul „de aur”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 100.000 de euro pentru un buldoexcavator la Câmpeni: La ce va folosi utilajul „de aur” Primăria Câmpeni a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție pentru un buldoexcavator nou, destinat dotării Serviciului voluntar pentru situații de urgență. Valoarea estimată a achiziției este de 543.318,88 lei (echivalentul a peste 100.000 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea de apă potabilă cu branșamente și canalizare menajeră cu racorduri pe strada Costache Negri (Cartier Veterani), […]

Citește mai mult