Majorarea salariilor bugetarilor: Profesorii ar primi 4% în plus la salariu, începând cu luna viitoare
Majorarea salariilor bugetarilor: Profesorii ar primi 4% în plus la salariu, începând cu luna viitoare
Toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, chiar și cadrele didactice, sunt vizate de majorarea salarială prevăzută de ordonanța de urgență pusă în dezbatere în cursul zilei de miercuri.
Actul propus introduce o nouă excepție de la Legea salarizării 153/2017, lege neaplicată în ultimii 3 ani pentru personalul din învățămțânt, excepție prin care în loc să fie acordată creșterea salarială conform grilei prevăzute, pentru anul 2022, este acordat un procent de 25% din diferența între salariul prevăzut în grilă și cel din decembrie 2021
Creșterea este de circa 4% din salariul de bază, fiind similară cu cea din ianuarie 2022.
Alineatul propus prevede:
„Prin excepţie de la prevederile alin.(1) și prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) și alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
În mod paradoxal, unul dintre motivele pentru care este justificată urgența adoptării este faptul că pentru toți bugetarii nu au fost date majorări în ultimii doi ani, cu excepția celor din sănătate și a profesorilor și personalului din învățământ, care au primit doar cei 4% la începutul anului.
„Având în vedere faptul că drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, cu excepția personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr.II “Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială»” la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum și a personalului didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ care au beneficiat de la începutul anului 2022 de o pătrime din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021”, justifică autorii proiectului.
4% înseamnă aproximativ 40-50 de lei, potrivit calculelor sindicatelor.
Ce salarii de bază ar fi primit profesorii, dacă era respectat calendarul de creștere din grila prevăzută de Legea salarizării 153/2017.
Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească încă din 2020 o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022. Cu creșterea primită în ianuarie 2022, de 4 puncte procentuale, ar mai fi 12% creștere până la grilă, spunea ministrul Educației în ianuarie 2022, când lăsa să se înțeleagă că acești bani ar putea fi acordați la această rectificare bugetară, condiționând asta de încasările la buget.
Discuțiile pe aplicarea legii salarizării au fost blocate din ianuarie, când premierul Ciucă califica salarizarea angajaților din Educație ca fiind „la un nivel inacceptabil” și spunea că „se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri”. Atunci, la întâlnirea cu sindicatele, Guvernul a decis să înființeze „un grup de lucru format din reprezentanți ai Guvernului și federațiilor sindicale reprezentative care va fi coordonat de ministrul Educației. Sindicatele au protestat, au ieșit în stradă la finalul anului școlar, după care au anunțat că reiau „în toamnă” protestele. Întrebați zilele trecute ce planuri au dacă nu primesc majărările promise de Guvern, liderii sindicali au vorbit despre „boicotarea începutului de an școlar”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

