Curier Județean

Luptătorul anticomunist albaiulian Simion Drăgoi, onorat după ani de temniţă și tortură: A primit Ordinul „Credință și Unire” de la ÎPS Irineu

Ioana Oprean

Publicat

în

Luptătorul anticomunist albaiulian Simion Drăgoi, onorat după ani de temniţă și tortură: A primit Ordinul „Credință și Unire” de la ÎPS Irineu

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu i-a acordat Ordinul „Credință și Unire” venerabilului domn Simion Drăgoi, fost deținut politic, care a suferit nouă ani de detenție în timpul regimului comunist. Ceremonia a avut loc la Reședința arhiepiscopală din Alba Iulia, miercuri, 31 mai a.c., de la ora 10:00, în prezența părinților consilieri ai Centrului eparhial.

Născut pe plaiurile Ohabei din județul Alba, în 3 aprilie 1931, Simion Drăgoi, în vârstă de 92 de ani, este cel din urmă reprezentant albaiulian al Ligii Tineretului Anticomunist, gruparea de elevi ai Liceului „Horea, Cloșca și Crișan”, care a salvat memorial demnitatea orașului unirii, prin opoziția față de regimul comunist și prin afirmarea publică a valorilor creștine și a libertății.

La începutul studenției sale, la Universitatea București, în 1953, a fost arestat și, apoi, condamnat la 8 ani temniță grea „pentru crimă de înaltă trădare”. În urma acestei sentințe nedrepte, a trecut prin calvarul închisorilor Deva, Jilava, Pitești, Cavnic, Aiud, Gherla, Salcia, pentru ca după terminarea pedepsei carcerale (1961), să fie trimis în domiciliu obligatoriu la Rubla, județul Brăila, unde a muncit forțat timp de un an de zile. După eliberare, Simion Drăgoi a cunoscut greutățile reintegrării socio-profesionale, fiind supravegheat îndeaproape de Securitate, ale cărei șicane și tentative de compromitere le depășește cu demnitate. Căderea comunismului, în decembrie 1989, avea să-l aducă în prim-planul restituirilor memoriale, numărându-se printre fondatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Alba Iulia.

De peste trei decenii, domnul Simion Drăgoi este o prezență memorială demnă în urbea albaiuliană, participând la momentele comemorative închinate celor care au suferit sau au murit în temnițele comuniste. În special pe parcursul ultimului deceniu, Simion Drăgoi a rostit numeroase prelegeri și discursuri cu diferite ocazii, împărtășind credincioșilor și tinerilor de diferite vârste amintiri din timpul celor nouă ani de detenție. Recent, domnul Simion Drăgoi s-a remarcat prin desele apariții la Radio Reîntregirea. Domnia sa a fost invitatul istoricului Dragoș Ursu în cadrul a zece ediții ale emisiunii „În pridvorul istoriei”, difuzate în fiecare zi de marți, de la ora 19.30. Cu acest prilej, Simion Drăgoi a rememorat, cu lux de amănunte, anii grei de opresiune comunistă.

Totodată, în această primăvară, fostul deținut politic a fost părtaș al unor întâlniri speciale cu tinerii, organizate în Eparhia Alba Iuliei, la inițiativa părintelui Oliviu Botoi, consilier cultural. În luna martie, la Mănăstirea „Sfânta Cruce din Aiud”, Simion Drăgoi a rostit un discurs emoționant despre suferințele din timpul anilor de temniță. Întâlnirea de suflet a marcat deschiderea celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Național de Martirologie. De asemenea, la jumătatea lunii mai, domnia sa a fost prezent în mijlocul elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, împărtășindu-le cele mai importante evenimente din viața sa și, totodată, trăirile din anii de dinaintea condamnării sale și asprele experiențe carcerale din timpul opresiunii comuniste.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali Consiliul Local Cugir a adoptat, în ședința ordinară de joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor comunitar pentru o femeie din oraș.  Printr-o cerere înregistrată la Direcția […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează în perioada următoare Concursul de lectură pentru clasele I-IV – „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir Consilierii locali din Cugir au adoptat, joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind diferențierea tipului de suport alimentar acordat preşcolarilor şi elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, prin Programul Național „Masă […]

Citește mai mult