Sport

Luptă încinsă în Divizia A1 de volei feminin *În fruntea ierarhiei, patru echipe strânse pe un punct

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj-Dinamo Bucuresti71După rezultatele înregistrate în etapa a 16-a a Diviziei A1 la volei feminin, rundă în care s-au duelat, în trei derby-uri, primele şase clasate, ierarhia primei scene oferă o situaţie de echilibru la vârf. Astfel, pe podium sunt trei formaţii la egalitate de puncte, în ordine Ştiinţa Bacău, CSM Bucureşti şi CSM Târgovişte – câte 38 de puncte, grup urmat de Volei Alba Blaj – ce a strâns 37 de puncte, cu amendamentul că liderul, campioana în exerciţiu, are un meci mai puţin, cu CSM Lugoj (restanţă în cae va mai lua trei puncte). În etapa a 16-a s-au consemnat rezultatele: Volei Alba-Blaj – Dinamo 3-1, Ştiinţa Bacău – CSM Bucureşti 3-2 şi Medicina Tg. Mureş – CSM Târgovişte 0-3. Formaţia din „Mica Romă” a reuşit să depăşească momentul dificil şi a câştigat trei puncte de aur împotriva rivalei Dinamo, care se poziţionează pe locul 5, la 5 puncte distanţă. Trupa lui Darko Zakoc respiră uşurată oarecum, înaintea ultimelor 6 etape, cu toate că „derby-ul Ardealului” de sâmbătă, în deplasare, cu Medicina Tg. Mureş nu este câştigat dinainte.
*Totul se decide în meciurile directe!
Se ştie că primele 4 clasate se vor califica în play-off, urmând să se dueleze în semifinale, importantă fiind şi poziţia la finele sezonului regulat, un loc mai bun asigurând mai multe partide pe teren propriu în disputa eliminatorie. Până la terminarea primei părţi a campionatului, mai sunt încă patru partide incendiare, care vor avea o greutate covârşitoare în stabilirea configuraţiei. Plecând de la premiza că „formaţiile mici” nu mai pot încurca planurile „granzilor”, putem spune că semifinalele se stabilesc în următoarele confruntări „face to face”: Dinamo – CSM Bucureşti (21 februarie, etapa a 18-a), CSM Târgovişte – Ştiinţa Bacău (miercuri, 25 februarie, etapa a 19-a), Volei Alba-Blaj – CSM Bucureşti (28 februarie, etapa a 20-a) şi CSM Târgovişte – Dinamo (7 martie, etapa a 21-a). Pentru Dinamo este un adevărat mers pe sârmă, întrucât deţine şanse relativ reduse să pătrundă în „careul de aşi”, echipa lui Branko Gajic fiind constrâsă să câştige tot, dar şi aşa stă la mâna altor rezultate. Dacă nu vor interveni surprize majore, Blajul are asigurat locul în semifinale, dar în acelaşi timp, în cazul în care ar câştiga ultimul derby (cel din Sala „Timotei Cipariu”, cu CSM Bucureşti), s-ar consemna o clasare superioară actualului loc (poziţia secundă, sau a treia), situaţie în care ar deţine un atu semnificativ în semifinale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur la competiția atletică în sală destinată seniorilor Mihaela Maria Blaga (21 de ani), atletă legitimată la Mica Romă Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit medalia de aur în proba de […]

Citește mai mult

Sport

Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara și-au aflat programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara știu programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș În primăvară, începând din 7/8 martie, se dispută, în premieră, Campionatul Interjudețean Alba-Hunedoara la Under 14. Vor participa la această competiție juvenilă organizată de […]

Citește mai mult

Sport

Viitorul Sântimbru, set la zero în amicalul cu Șoimul Băița | Marocan testat de Bicheși, duble Ivașcu și Voic, reușită Boca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Sântimbru, set la zero în meciul amical cu Șoimul Băița | Marocan testat de Bicheși, duble Ivașcu și Voic, reușită Boca Viitorul Sântimbru a învins net, scor 6-0 (2-0), în meciul amical disputat la Galtiu cu Șoimul Băița (locul 8 în Liga 4 Hunedoara). Citește și: Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un deceniu […]

Citește mai mult