Curier Județean

Luni, 10 decembrie 2018: Marșul Tăcerii la Cugir – campanie de conștientizare a fenomenului violenței

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul celor 16 zile de activism pentru combaterea violenţei împotriva femeii, Serviciul Public de Asistență Socială Cugir desfăşoară sub sloganul „Fii un zid, nu face un zid!” ediţia a II-a, o campanie de conştientizare a fenomenului violenţei. În cadrul demersului au fost și vor fi cuprinse acţiuni de informare la nivelul liceelor şi şcolilor din Cugir şi Vinerea, precum și în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice, susţinute de către profesionişti din cadrul SPAS şi alţi actori cheie implicaţi în problematica violenţei în familie. 

Petrecerea Divorțaților

De amintit că, în data de 22.11.2018 s-a organizat la sediul Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale un workshop la care au participat profesori din Cugir şi Vinerea, întâlnirea având drept scop evidenţierea importanţei cadrului didactic în prevenirea fenomenului violenţei în familie.

Conform calendarului de acțiuni, în 07.12.2018 la sediul Centrului Cultural Cugir va avea loc simpozionul „Aspecte legale şi practice în dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul violenţei în familie”, la care sunt invitaţi colaboratori de la nivel local, judeţean, dar şi din judeţele Cluj şi Hunedoara.

În data de 10.12.2018, ora 14,30, la Centrul Cultural va avea loc acţiunea finală a campaniei, urmată de Marşul Tăcerii cu plecare de la Centrul Cultural Cugir până la Biserica Ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului”, eveniment la care sunt invitați să ia parte cât mai mulți localnici.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj În această toamnă se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B, în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care face legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj, au […]

Citește mai mult

Curier Județean

Festival studențesc de amploare la Alba Iulia: Startul se va da chiar în ziua începerii anului universitar 2026-2027 la UAB

Ioana Oprean

Publicat

în

Festival studențesc de amploare la Alba Iulia: Startul se va da chiar în ziua începerii noului an universitar la UAB Joi, 1 octombrie 2026, ziua începerii noului an universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, coincide cu startul unui festival studențesc de amploare. Este vorba de „UAB Student Fest 2026”. „Avem o surpriză […]

Citește mai mult

Curier Județean

La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației

Ioana Oprean

Publicat

în

La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a adoptat, vineri, 25 septembrie 2026, o hotărâre privind recalcularea taxelor de studii pentru anul universitar 2026-2027. Măsura vizează studenții din anii superiori, înscriși la programele de licență, masterat […]

Citește mai mult