Ştirea zilei

Lucrările la autostrada Orăştie – Sibiu încep în zona Sebeş la sfârşitul lunii septembrie 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lucrările la tronsonul de autostradă Orăştie – Sibiu de pe coridorul IV Paneuropean, cel care cuprinde şi şoseaua de centură a municipiului Sebeş, vor demara la sfârşitul lunii septembrie 2011. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de deputatul PDL Clement Negruţ care a spus că a avut întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cu cei ai firmelor asociate câştigătoare ale licitaţiei Straco Grup SRL – Studio Corona SRL Engineering. În judeţul Alba, lucrarea va fi atacată din zona Gării Vinţ şi va merge până aproape la Miercurea Sibiului. Nu este exclus ca lucrarea să demareze din mai multe puncte, de la Vinţ şi Cunţa, înspre Sebeş. „În data de 28 august proiectul autostrăzii va fi finalizat şi prezentat consultantului unde va sta 14 zile iar în jurul datei de 12 septembrie va ajunge la Ministerul Transporturilor pentru avizare, astfel că există premise ca la sfârşitul lunii septembrie să înceapă lucrările pe acest tronson de autostradă”, a precizat Negruţ. Reprezentanţii firmelor constructoare au început deja identificarea în teren a punctelor unde vor fi făcute organizările de şantier. „Dorinţa noastră este de a începe acest tronson din mai multe puncte pentru a fi mai eficienţi în lucrări. Am identificat, împreună cu cei de la Straco aceste terenuri, joi şi vineri au fost încheiate contractele şi încercăm să asigurăm toate condiţiile pentru ca să nu avem timpi morţi în executarea acestor lucrări. Îi vom sprijini în tot ceea ce înseamnă avize necesare la nivel judeţean”, a adăugat parlamentarul. Pe tronsonul care interesează judeţul Alba, în lungime de circa 20 km, există o zonă de vreo 4 km, mai mlăştinoasă, care necesită o abordare specială din punct de vedere al infrastructurii. În total aproape 1,5 milioane de tone de pământ vor fi folosite pentru tasare în acea zonă. Clement Negruţ a spus că demararea lucrărilor nu mai poate fi întârziată, potrivit noii legii, de cei nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor acordate de Guvern pentru terenurile expropriate. Termenul de finalizare este 20 aprilie 2013.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult