Lucian Itu, căpitanul Metalurgistului Cugir, înaintea derby-ului cu ASU Poli Timişoara: „Suntem motivaţi când jucăm asemenea meciuri, ce trebuie câştigate cu inima”
Lucian Itu, cel mai experimentat echipier al Metalurgistului Cugir, căpitanul gazdelor crede că miza derby-ului cu ASU Poli Timişoara, de vineri, de pe Stadionul „CSO” reprezintă un stimulent aparte pentru coechipierii săi.
„Este un joc important pentru noi, prin care ne putem apropia de primul loc. Am trăit în carieră o mulţime de astfel de partide. Sunt partide în care dai totul, în care intri pe teren mai motivat ca oricand, să arăţi că esti cel mai bun, că meriti să câştigi. Sunt genul de partide care se joacă şi se câştiga cu inima. Am muncit bine, avem o echipa experimentată, valoroasă care poate face faţă cu brio unui astfel de meci chiar dacă de partea cealaltă se va afla echipa de pe locul întâi, o echipă puternică, bine organizată, cu o galerie frumoasă în spate”, a spus valorosul jucător
*Căpitanul vrea suporterii alături
La 37 de ani, Itu este fotbalistul în jurul căruia antrenorul Călin Moldovan îşi ţese strategia tactică, atacantul marcând de 4 ori în actuala ediţie. Se anunţă un meci spectacol sub Drăgana, în condiţiile în care va fi deschisă şi tribuna întâi pentru public, la meci anunţându-şi prezenţa şi o puternică galerie timişoreană. „Sperăm sa fie un joc frumos, plăcut chiar dacă mai mult ca sigur Poli va veni să apere cele 5 puncte avans şi se va mulţumi cu contraatacul. Cred că echipa învingătoare va fi echipa care va greşi cel mai puţin şi va fructifica cu un procentaj cât mai ridicat ocaziile create şi sper ca respectiva echipă să fim noi. Ce poate fi mai frumos decât să joci cu stadionul plin, iîntr-o atmosferă de meci mare? Nu avem nici cea mai mică presiune, din contră ne motivează şi ne bucură când jucăm astfel de meciuri. Îi aşteptăm pe cugireni la stadion, în număr cât mai mare şi le promitem că vom da totul pe teren pentru a câştiga acest meci. Pentru ei şi pentru oraş luptăm în fiecare meci ! Sperăm ca la finalul meciului să ne bucurăm şi să cântăm împreună cu ei!”, a mai dezvăluit Lucian Itu.
Primele două clasate din Seria a 4-a din Liga a 3-a se înfruntă vineri, la ora 15.00 la Cugir, liderul ASU Poli Timişoara având 5 puncte avans faţă de contracandidata Metalurgistul Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, cu Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei Volei Alba Blaj a pus în vânzare, începând de marți, 31 martie, la prețul de 20 de lei, bilete pentru finalele Cupei României, la feminin și masculin, jocuri care […]
Derby „de Alba”, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, în debutul play-out-ul Seriei 7 din eșalonul terț, vineri, 3 aprilie
Derby „de Alba”, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, în debutul play-out-ul Seriei 7 din eșalonul terț, vineri, 3 aprilie, la ora 17.00 Dacă CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir vor evolua în play-off, celelalte două competitoare din Alba vor continua sezonul în play-out, iar în prima rundă a fazei secunde a campionatului este […]
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin În ultimele jocuri, Student Sport Alba Iulia a câștigat la senioare și a pierdut la senioare. Citește și: FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința […]