Cultură Educație

Lucian Blaga aniversat la Viena

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Dincolo de răutăţile de fiecare zi, de cuvintele şi gesturile care îi descalifică pe unii, rămâne şansa pe care viaţa ne-o oferă, aceea de a recunoaşte valorile şi de a ne construi lumea folosindu-ne de acestea. Unii dintre noi se încăpăţânează să creadă, în continuare, în aceste valori, indiferent de contextul politic, economic şi social. În acest sens, la sfârşitul acestei săptămâni, o delegaţie a muncipiului Sebeş din care fac parte primarul Mugurel Liviu Sârbu, preşedintele Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” Sebeş, Gheorghe Maniu şi directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Radu Totoianu se va deplasa la Viena, pentru a participa la prima etapă a unui proiect realizat de Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş şi Fundaţia Europeană Titulescu de la Bucureşti. Prin această acţiune se doreşte punerea în valoare şi conştientizarea opiniei publice naţionale şi internaţionale cu privire la activitatea diplomatică europeană desfăşurată de Lucian Blaga. Proiectul face parte din seria iniţiativelor născute din colaborarea Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş cu Fundaţia Europeană Titulescu de la Bucureşti şi Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, prin intermediul cărora au fost puse în valoare importante documente referitoare la activitatea diplomatică desfăşurată de Lucian Blaga. Acestea au avut ca rezultat constituirea, în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”,  a unei secţiuni de comunicări ştiinţifice dedicate diplomaţiei culturale şi lansarea, în acest an, la Sebeş, la Bucureşti şi la Chişinău, a două volume esenţiale pentru biografia lui Blaga. Lucrările semnate de doi diplomaţi români de carieră şi foşti ambasadori ai României, George Potra – „Lucian Blaga în diplomaţia românească” şi Nicolae Mareş – „Lucian Blaga diplomat la Varşovia” evocă, pe lângă activitatea diplomatică a poetului şi filozofului Lucian Blaga, şi prietenia şi colaborarea acestuia cu marele Om politic Nicolae Titulescu.
Viena a fost aleasă ca primă capitală europeană în care Blaga a funcţionat ca diplomat. Evenimentul are loc la Biserica Ortodoxă Română din Viena, Simmeringer Hauptstraße 161, 1110 Viena, unde se va monta o placă comemorativă cu o efigie din bronz, realizată de sculptorul Romi Adam din Alba Iulia, spre eterna aducere aminte a perioadei petrecute în acest oraş de Lucian Blaga, ca ataşat cultural al Legaţiei României la Viena. Plăci similare vor fi montate şi în celelalte capitale europene în care Blaga a desfăşurat o intensă activitate diplomatică: Lisabona, Berna, Praga şi Varşovia. Delegaţiei din Sebeş i se vor alătura, la acest eveniment, preşedintele Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, profesorul doctor Victor Crăciun, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai diplomaţiei româneşti.
Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult