Curier Județean

Lovită în cap cu o furcă, de fiul său, o femeie din Fărău a ajuns cu răni grave, la Neurochirurgie

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii din Ocna Mureş efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care o femeie din localitatea Medveş, a ajuns la spital, prezentând leziuni grave la cap.

În data de 28 mai a.c.,  ora 21.30, Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost anunţată telefonic, de către reprezentanţi ai Spitalului Judeţean Alba, cu privire la faptul că a fost internată o femeie în vârstă de 47 de ani, din localitatea Medveş, comuna Fărău, prezentând leziuni în zona capului.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că B.Ş, un tânăr de 27 de ani, din localitatea Medveş, comuna Fărău, în timp ce se afla în curtea locuinţei părinţilor săi, pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, a aruncat cu o furcă înspre mama sa, lovind-o în zona capului.

Femeia a suferit leziuni grave, ulterior fiind transferată la Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca, pentru investigaţii şi îngrijire medicală de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Ocna Mureş, urmând ca în funcţie de  evoluţia stării de sănătate a victimei şi a concluziilor medico legale ce vor fi formulate în cauză, să fie făcută încadrarea juridică a faptei”, precizează reprezentantul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a uimit publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Sergiu Onișor a impresionat publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a ajuns să cânte la chitară după ce, la vârsta de 12 ani, a fost atras de un joc video în care trebuia să imite acest instrument. Din curiozitate, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE: „Încep srategiile și emoțiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE Echipele de robotică din Alba, Xeo și IDeaL Electronics, au fost repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Citește și: FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend Astăzi, 6 martie 2026, de la ora 18.00, la Sala Unirii, a început oficial programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. Municipiul Alba Iulia a lansat oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026″ în data de 10 […]

Citește mai mult