Actualitate

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva rămâne închis „sub nişte pretexte puerile”. Investiție de sute de milioane de euro și lucrări finalizate de cinci luni

Ioana Oprean

Publicat

în

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva nu a fost dat în circulaţie „sub nişte pretexte puerile”, deşi lucrările sunt finalizate de cinci luni, iar investiţia a fost de sute de milioane de euro, atrage atenția Asociaţia Pro Infrastructură.

”CNAIR reuşeşte, şi sub noua guvernare, să ţină închisă deja de 5 luni o investiţie de sute de milioane de euro, sub nişte pretexte puerile. Vorbim de lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (Ilia-Holdea) care era gata de trafic din august.

După expertize minuţioase, au fost găsite probleme la aparatele de reazem ale podului peste Mureş. CNAIR ne spune că podul are sute de tone, şi totul apare într-o lumină gravă. Ce nu ne spun însă nici CNAIR şi nici ministrul este că remedierea este o operaţiune banală care presupune ridicarea podului cu câţiva milimetri şi se poate executa sub trafic. Asemenea remedieri s-au executat sub trafic în zeci de locuri din ţară. Acest pod, chipurile avariat, este o noua bătaie de joc a CNAIR şi MT la adresa românilor.

Prin această operaţiune de imagine, CNAIR încearcă să acopere decizia dezastruoasă de a ţine închişi cei 21 de km de autostradă. Investiţiile nu se fac pentru cetăţeni, ci pentru orgoliul politicienilor de la MT şi al funcţionarilor de la CNAIR.

Se va deschide când le convine dumnealor. Nu este prima oară: tronsonul Aiud-Turda din A10 a fost închis 7 luni pentru presupuse probleme la asfalt. Şi acolo am avut o remediere de ochii lumii, care a durat câteva ore, pentru salvarea onoarei administraţiei drumurilor.

Între timp şoferii circulă pe DN. Nu contează că România este în subsolul clasamentului european al siguranţei rutiere sau al celui privitor la kilometrii de autostradă!”, a scris Asociaţia Pro Infrastructură pe pagina sa de Facebook.

Sursa. adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult