LIVE VIDEO. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, concert la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu susține, în 30 noiembrie, un concert la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.
Sala este arhiplină.
Concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu face parte din programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României.
A început la ora 19.00 și poate fi urmărit, live, pe ziarulunirea.ro.
Istoricul Filarmonicii de Stat Sibiu
Pentru Sibiu, oraș cu o existență de peste opt secole și punct de convergență a numeroase influențe economice și spirituale, manifestările muzicale au constituit permanent o parte integrantă a vieții citadine.
Încă din secolul al XVI-lea aici funcționa una din primele școli europene de orgă, fondată de Heronymus Ostermayer, iar arhivele orașului dețin partituri semnate de compozitori din secolele XVII și XVIII. Începând cu anul 1774, la curtea guvernatorului Transilvaniei, Samuel Brukenthal, au fost inaugurate concerte susținute de o orchestră profesionistă. În 1792, la doar un an de la moartea lui Mozart, la Sibiu s-a prezentat opera “Răpirea din serai”, iar în 1800, oratoriul “Creatiunea” de J. Haydn.
Pe parcursul secolului al XIX-lea au concertat la Sibiu mari muzicieni europeni: Franz Liszt, Johan Strauss, Johannes Brahms, Joseph Joachim, Richard Strauss s.a. această activitate muzicală fiind susținută și continuată de societăți culturale românești sau germane până spre mijlocul sec. XX.
În contextul existenței unui însemnat număr de muzicieni și a unui conservator de muzică, ca și a unei îndelungate tradiții în domeniul interpretării simfonice și de opera, la 1 ianuarie 1949 a luat ființă Filarmonica de Stat Sibiu, instituție profesionistă de spectacole și concerte care de-a lungul celor peste 50 de ani de existență ca instituție de stat a prezentat mii de concerte simfonice și de muzică de operă, asimilând un vast repertoriu simfonic și liric. Nenumărate cronici din ziare și reviste românești și străine au elogiat nivelul muzical al concertelor orchestrei sibiene, oglindind totodată calitatea înregistrărilor pentru radio și televiziune, pentru disc și CD. De asemenea, un mare număr de turnee au fost efectuate cu deosebit succes atât în țară, cât și în străinătate – în Franța, Germania, Italia, Austria, Spania, Rusia etc.
Impreuna cu orchestra sibiana au concertat celebri interpreti romani si straini, intre care pot fi mentionati: Ion Voicu, Valentin Gheorghiu, Stefan Ruha (Romania), Monique de la Bruchollerie si Jean Jaques Thiollier (Franta), Sviatoslav Richter, Rudolf Kerer, Lazar Berman, Dimitri Baskirov (Rusia), Ivry Gittlis (Elvetia), Monserrat Caballe (Spania), alaturi de multi altii.
Incepand cu stagiunea de concerte 2004-2005 noul sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu este Sala THALIA. Construita in anul 1787 de Martin Hochmeiester, sala a fost distrusa de-a lungul timpului de doua incendii. Consiliul Judetean Sibiu a reluat activitatea de restaurare a edificiului in anul 1990, inaugurarea oficiala avand loc in acordurile Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven, cu ocazia concertului din 7 octombrie 2004.
[nggallery id=3082]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]
Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați
„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]
Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B
Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]
