Rămâi conectat

Cultură Educație

Limba germană, punte de legătură între Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia şi Şcoala „Herman Oberth” din Mediaş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Cu câteva zile în urmă, un grup de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, de la Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia, însoţiţi de prof. Felicia Irimie şi prof. Cristinel Roman Negoi, au vizitat Şcoala germană „Herman Oberth”  din Mediaş. Această activitate s-a derulat în cadrul parteneriatului încheiat între cele două şcoli şi are ca scop aprofundarea limbii germane, îmbogăţirea orizontului cultural al elevilor, achiziţionarea de cunoştinţe noi privind cultura şi civilizaţia germană, precum şi prezentarea unor obiceiuri şi datini între diferitele culturi şi naţionalităţi. Apropierea culturală între copii s-a realizat iniţial prin schimbul de informaţii pe internet, aceştia corespondând în limba germană, ceea ce a facilitat familiarizarea acestora cu partenerii, cu şcoala, dar şi cu oraşele natale pe care urmează să le viziteze. Întâlnirea dintre elevii celor două şcoli a fost un bun prilej de a socializa şi de a-şi promova tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei etnofolclorice din care provin. Elevii şi profesorii şcolii gazdă i-au aşteptat pe invitaţi într-o atmosferă de sărbătoare, cu bradul împodobit şi colinde de Crăciun în limba germană. Mesajul Şcolii „Avram Iancu” a fost transmis de elevi tot în limba germană, care au prezentat şcoala în care învaţă, aceştia având ocazia să-şi pună în valoare cunoştinţele dobândite în urma studierii acestei limbi (ca limbă modernă), spre deosebire de elevii de la Şcoala „Herman Oberth”, care studiază germana ca limbă maternă. Într-o atmosferă prietenoasă, elevii Şcolii „Avram Iancu” au prezentat oraşul Alba Iulia, câteva datini şi obiceiuri specifice zonei, au susţinut un recital de colinde în limba germană şi apoi au oferit daruri gazdelor. De asemenea, elevii de la cele două şcoli partenere au confecţionat împreună ornamente şi podoabe de Crăciun, în cadrul unor ateliere special pregătite pentru oaspeţi, apoi au vizitat şcoala, oraşul, precum şi obiectivele turistice din micul burg medieval. Grupul ţintă al parteneriatului dintre cele două instituţii a cuprins elevi din clasele VII-VIII, dar mai târziu acesta se va extinde şi la nivelul claselor V-VI. Elevii şi profesorii de la Şcoala germană „Herman Oberth” urmează să viziteze Şcoala „Avram Iancu” în luna aprilie, în cadrul Festivalului de Tradiţii şi Obiceiuri Populare „La porţile Apusenilor” , iar până atunci elevii celor două şcoli partenere vor menţine legătura, vor schimba impresii pe internet. Referindu-se la acest parteneriat, directorul  Elena Ignat  ne-a declarat: „Considerăm că acest parteneriat între Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia şi Şcoala germană „Herman Oberth” din Mediaş ne onorează şi este în beneficiul elevilor, dezvoltându-le abilităţile de comunicare în limba germană prin comunicare on-line şi prin întâlniri directe, dar şi abilităţile de socializare, contribuind la dezvoltarea personalităţii lor”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Școala de Arte și Meșteșuguri Alba Iulia | ÎNSCRIERI deschise pentru anul școlar 2025-2026: Detalii despre toate cursurile disponibile

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba deschide înscrierile pentru Școala de Arte și Meșteșuguri 2025-2026 Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a anunțat deschiderea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026 la Școala de Arte și Meșteșuguri, oferind oportunitatea tinerilor și adulților de a-și descoperi și dezvolta talentul artistic. Perioada de înscrieri este 01 – 22 septembrie 2025, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

România pe ultimul loc în Europa la educație: Un sfert dintre tinerii 18-24 de ani nici nu învață, nici nu muncesc – RAPORT OCDE 2025

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

România pe ultimul loc în Europa la educație: Un sfert dintre tinerii 18-24 de ani nici nu învață, nici nu muncesc România se situează pe ultimul loc în Europa în privința capacității de a-i menține pe copii și tineri în sistemul educațional, relevă raportul anual al OCDE „Education at a Glance 2025”, publicat marți, 9 […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Artiști plastici din întreaga țară, la Alba Iulia: Expoziția cu lucrările lor poate fi văzută timp de o săptămână la Palatul Principilor

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Artiști plastici din întreaga țară, la Alba Iulia Și-au găsit inspirația în Alba Iulia! Artiști plastici din toată România și Republica Moldova au creat, timp de o săptămână, în Orașul Unirii. Vernisajul expoziției cu lucrările lor a avut loc, luni, 8 septembrie 2025, de la 17.00, la Palatul Principilor Transilvaniei, Sala Dietei. Parteneriatul solid dintre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea