Actualitate

Ligia Deca, propunerea PNL pentru Ministerul Educației. Biografia actualului consilier prezidențial

Ioana Oprean

Publicat

în

Biroului Politic al PNL s-a decis, luni, susținerea actualului consilier prezidențial pe teme de Educație, Ligia Deca, pentru funcția de ministru al Educației. Decizia PNL vine ca urmare a demisiei lui Sorin Cîmpeanu din funcția de ministru al Educației.

Pentru nominalizarea Ligiei Deca s-au înregistrat doar două abțineri din partea lui Florin Cîțu și Florin Roman, invocând faptul că Deca nu este membru al PNL.

Dacă va accepta propunerea, Ligia Deca va demisiona din cadrul Administrației Prezidențiale și va intra în Guvern.

Ligia Deca (n. 1982) este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).

În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).

Autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.

Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan despre bugetul 2026: „Cea mai mare provocare: reducerea deficitului bugetar cu 18,7 miliarde de lei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan despre bugetul 2026: „Cea mai mare provocare: reducerea deficitului bugetar cu 18,7 miliarde de lei” Cea mai mare provocare legată de bugetul de stat pe anul 2026 este reducerea deficitului bugetar, a afirmat, miercuri, 11 martie 2026, premierul Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.  Citește și: A fost publicat proiectul de buget […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul s-a prăbușit în România în ianuarie 2026. Fost premier: „Este a șasea lună consecutivă de scădere”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul s-a prăbușit în România în ianuarie 2026 „Consumul s-a prăbușit în ianuarie 2026. Este a șasea lună consecutivă de scădere”, a afirmat, miercuri, 11 martie 2026, într-o postare în mediul online, fostul premier Florin Cîțu. „Și totuși, guvernul continuă să vândă o estimare de creștere economică de 1% pentru 2026, construită înainte de apariția […]

Citește mai mult

Actualitate

Șoferii pot verifica online, pe portalul hub.mai.guv.ro, dacă au permisul suspendat și care e situația punctelor de penalizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii pot verifica online, pe portalul hub.mai.guv.ro, dacă au permisul suspendat și care e situația punctelor de penalizare Începând din 6 martie 2026, în cadrul secțiunii „Istoric de sancțiuni la regimul circulației” de pe site-ul hub.mai.gov.ro au fost implementate funcționalități suplimentare. Acestea permit vizualizarea stării dreptului de a conduce și a situației punctelor de penalizare […]

Citește mai mult