Liga a 3-a, CSM Lugoj – Performanţa Ighiu 1-3 (0-3) | Victorie de senzaţie a nou-promovatei, Romică David, golgheterul eşalonului terţ
Performanţa Ighiu a repurtat o victorie de senzaţie la Lugoj, nou-promovata reuşind să se împună într-un mod categoric pe terenul unei echipe „grele” a Seriei a 4-a, scor 3-1 (3-0), după o primă repriză de vis! Romică David a fost eroul ighienilor cu o dublă şi este în acest moment golgheterul Ligii a 3-a, după primele jocuri din etapa a 13-a.
În partida CSM Lugoj – Performanţa Ighiu, din etapa a 13-a a Ligii a 3-a, scorul a fost 1-3 (0-3 la pauză), graţie dublei semnate de Romică David (minutele 20 şi 21) şi R. Moga (24, şut imparabil de la 17 metri).
*Romică David ofertat de Şoimii Pâncota şi UTA Arad! Preţul: 25.000 de euro!
Prestaţiile atacantului Romică David în acest tur de campionat l-au adus în atenţia cluburilor de liga secundă din Arad, Şoimii Pâncota şi UTA „Bătrâna Doamnă”, care sunt interesate să-l achiziţioneze. Performanţa, într-o primă fază a negocierilor a cerut suma de 25.000 de euro
„Toată lumea mă întreabă de o viitoare destinaţie, dar mai aşteptaţi puţin Eu spun aşa, dacă sunt oferte convenabile pentru mine şi club, atunci vreau să fac pasul spre eşalonul superior. Dedic aceste reuşite lui Bogdan Oniche, care luni îşi aniversează ziua de naştere şi echipei. Sunt mândru şi fericit că am ajuns golgheterul eşalonului terţ, în sezonul de debut. Mă bucur că am ajutat echipa să câştige. Golul secund a fost unul dintre cele mai frumoase ale carierei”, a spus vârful cu un randament extraordinar sub comanda lui Himcinschi.
*Himcinschi: „Vrem să terminăm turul pe podium”
„Sunt mulţumit de rezultat, unul comparabil ca şi importanţă cu cel de la Hunedoara. Cu atât mai importantă este victoria, cu cât am întâlnit un adversar bun şi agresiv. Ne-am propus să încheiem deplasările cu o victorie, mai ales că suntem specialişti în deplasare. Pentru toate aceasta jucătorii mei merită felicitări. Romică David şi-a redemonstrat pofta de gol. Vrem să terminăm turul pe podium, am izbutit un punctaj mult peste anticipările iniţiale„, a comentat antrenorul Adorian Himcinschi.
*Performanţa, letală pe terenuri străine
Cu aceste trei puncte, echipa merituosului antrenor Adorian Himcinschi a ajuns la 16 puncte strânse pe terenuri străine şi se poziţionează pe treapta a treia a podiumului, cu 25 de puncte, având +7 la „adevăr”, un parcurs excelent al nou-promovatei. Acest parcurs în deplasare a mai fost izbutit numai de Industria Galda de Jos în actualul sezon. „Mă bucur enorm pentru acest succes important. Aşteptăm promovarea în Liga a 2-a”, a comentat fericit preşedintele Călin Dănilă.
Ighienii au lovit necruţător marcând de trei ori în 5 minute.
Golgheterul Romică David a deschis scorul după o acţiune de senzaţie a lui S. Turuş ce a driblat tot ce a întâlnit în cale. Peste un minut, acelaşi atacant a finalizat cu sânge rece, dintr-un careu aglomerat, la o remarcabilă acţiune individuală şi o cursa fabuloasă de 50 de metri, şi a majorat scorul. Şi atenţie, victoria este izbutită în fieful singurei echipe ce a învins în acest sezon liderul ASU Poli
Nebunia ighiană a continuat iar R. Moga a şutat necruţător de la marginea careului, punctând a doua rundă consecutivă.
După pauză, gazdele au redus din handicap în minutul 55, prin Velcotă, după o neatenţie defensivă.
*Romică, la cota 10, golgheterul Ligii a 3-a
Romică David a izbutit un tur de poveste la debutul în eşalonul terţ, marcând jumătate din totalul golurilor realizate de nou-promovată. Cu această dublă, atacantul din Apuseni l-a egalat pe Lemac (CSM Sighet) în fruntea marcatorilor Ligii 3-a!
Elevii lui Himcinschi sunt pe cai mare după trei jocuri fără eşec (7 puncte strânse) sau gol primit şi încearcă să dea lovitura în Banat, la ultima deplasare a turului.
După victoria din “derby de Alba”, nou-promovata urcată pe ultima treaptă a podiumului (22 de puncte) are parte de o deplasare dificilă în Banat.
CSM Lugoj: Iordache – Mardare, Miculescu, Mînecan, Velcotă, Vlădia, Porcescu, Roşie, Precupean, Poiană, Rotea,
Performanța: R. Bodea – Rodean, Ov. Turuș, Potopea, Cornea – R. Moga (54, Fetiţa), Negură (72, Giurgiu), Oniche, B. Bărculeț – S. Turuș (88, F. Morar), R. David (80, Buda); rezerve Baba – Fetița, H. Marian;
Ultima etapă pentru Performanţa va fi pe „Cetate”, cu ASCO Filiaşi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: LPS Alba Iulia – vicecampioană națională la ONSS, baschet feminin, gimnaziu! Rezultat excelent pentru echipa albaiuliană, Karina Onea – în echipa ideală
LPS Alba Iulia – vicecampioană națională la ONSS, baschet feminin, gimnaziu! Rezultat excelent pentru echipa albaiuliană, Karina Onea – în echipa ideală Performanță deosebită pentru baschetbalistele din Cetatea Marii Uniri, pregătite de antrenorul Valentin Urian, un tehnician care se mândrește cu rezultate deosebite în baschetul juvenil, în acest an calificându-se la două turnee finale ale […]
Liga 4, etapa 25: victorii pentru Hidro Mecanica Șugag, CS Ocna Mureș și Energia Săsciori | Gazdele, la putere
Liga 4, etapa 25: victorii pentru Hidro Mecanica Șugag, CS Ocna Mureș și Energia Săsciori | Gazdele, la putere Hidro Mecanica Șugag și CS Ocna Mureș s-au desprins în ierarhie, după pasul fals făcut de Viitorul Sântimbru, eșec la Vama Seacă, asta după o rundă în care s-au consemnat 6 succese ale gazdelor și un […]
Liga 4, etapa 25: Viitorul Sântimbru, eșec neașteptat la Vama Seacă! Hidro Mecanica Șugag poate pune șampania la frapat!
Liga 4, etapa 25: Viitorul Sântimbru, eșec neașteptat la Vama Seacă! Hidro Mecanica Șugag poate pune șampania la frapat! Surpriză majoră furnizată de Viitorul Vama Seacă, formație care a învins… Viitorul Sântimbru dând astfel o mână serioasă de ajutor pentru liderul Hidro Mecanica Șugag, echipa de pe Valea Sebeșului având și avantajul unui program facil […]