Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Ca ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh a avut o activitate foarte bună. Este o propunere bună
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat, miercuri, că Sevil Shhaideh a avut o activitate foarte bună ca ministru al Dezvoltării, precizând că este o ”persoană foarte profesionistă și bine pregătită”, fiind ”o propunere bună” pentru funcția de premier.
Întrebat dacă va fi desemnată de Klaus Iohannis pentru această funcție, Ioan Dîrzu a spus: ”Eu cred că da”.
”Ca ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a avut o activitate foarte bună. Eu cred că este o propunere bună”, a spus Ioan Dîrzu, fiind întrebat ce părere are despre propunerea PSD-ALDE de premier.
Ioan Dîrzu a spus că o cunoaște pe Sevil Shhaideh de când ea a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării Regionale.
”Cred că e o persoană foarte profesionistă și cred că acesta este tonul pe care vrea să-l dea președintele Liviu Dragnea, cu oameni foarte bine pregătiți, foarte profesioniști”, a adăugat deputatul Ioan Dîrzu.
Președintele PSD Alba a subliniat, apoi, că foarte multă lume poate confirma că Sevil Shhaideh este bine pregătită.
Propunerea social-democraților pentru funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunțat miercuri președintele PSD, Liviu Dragnea.
El a spus că „deocamdată” nu poate solicita această funcție pentru sine.
„PSD a câștigat alegerile și conform cutumelor (…) aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcția de prim-ministru în Guvernul României. În același timp, am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui României și, în plan principal, nu secundar, de o lege în vigoare. Pentru mine legea nu reprezintă o chestiune secundară și nu vreau ca vreun mandat pe care l-aș fi putut începe eu să fie prin forțarea unei legi în vigoare. O condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine, deocamdată, dar în același timp nici nu pot să arunc de pe umeri o responsabilitate uriașă dată de un vot popular masiv, o răspundere care e a mea în primul rând”, a afirmat Dragnea, la Palatul Cotroceni, după consultările cu șeful statului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
