Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Ca ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh a avut o activitate foarte bună. Este o propunere bună
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat, miercuri, că Sevil Shhaideh a avut o activitate foarte bună ca ministru al Dezvoltării, precizând că este o ”persoană foarte profesionistă și bine pregătită”, fiind ”o propunere bună” pentru funcția de premier.
Întrebat dacă va fi desemnată de Klaus Iohannis pentru această funcție, Ioan Dîrzu a spus: ”Eu cred că da”.
”Ca ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a avut o activitate foarte bună. Eu cred că este o propunere bună”, a spus Ioan Dîrzu, fiind întrebat ce părere are despre propunerea PSD-ALDE de premier.
Ioan Dîrzu a spus că o cunoaște pe Sevil Shhaideh de când ea a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării Regionale.
”Cred că e o persoană foarte profesionistă și cred că acesta este tonul pe care vrea să-l dea președintele Liviu Dragnea, cu oameni foarte bine pregătiți, foarte profesioniști”, a adăugat deputatul Ioan Dîrzu.
Președintele PSD Alba a subliniat, apoi, că foarte multă lume poate confirma că Sevil Shhaideh este bine pregătită.
Propunerea social-democraților pentru funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunțat miercuri președintele PSD, Liviu Dragnea.
El a spus că „deocamdată” nu poate solicita această funcție pentru sine.
„PSD a câștigat alegerile și conform cutumelor (…) aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcția de prim-ministru în Guvernul României. În același timp, am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui României și, în plan principal, nu secundar, de o lege în vigoare. Pentru mine legea nu reprezintă o chestiune secundară și nu vreau ca vreun mandat pe care l-aș fi putut începe eu să fie prin forțarea unei legi în vigoare. O condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine, deocamdată, dar în același timp nici nu pot să arunc de pe umeri o responsabilitate uriașă dată de un vot popular masiv, o răspundere care e a mea în primul rând”, a afirmat Dragnea, la Palatul Cotroceni, după consultările cu șeful statului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]