Actualitate

Liderii USL nu vin de ”1 Decembrie” la Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în această dimineață că la nivelul conducerii USL s-a stabilit calendarul acţiunilor comune ale liderilor celor 3 partide din uniune, pentru campania electorală. Potrivit programului, cei trei președinți de partide se vor afla de Ziua Națională a României la București.

Petrecerea Divorțaților

„Avem stabilite, în vederea acestei campanii electorale, o serie de acţiuni comune, cu alte cuvinte, acţiuni la care co-preşedinţii, liderii centrali ai partidelor din Uniunea Social Liberală vor participa împreună şi, în sensul acesta, vă pot furniza câteva date de calendar care au fost decise definitiv astăzi: 15 noiembrie la Bucureşti, 16-17 noiembrie în Ardeal – Cluj, Mureş, Bistriţa, 23-24 noiembrie în Moldova – Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, 29 noiembrie – Dobrogea, 30 noiembrie – în Banat, 1 decembrie, Ziua Naţională a României, vom fi împreună în Bucureşti şi 6 decembrie în Oltenia„, a spus Antonescu.

Șeful liberalilor a mai precizat că în afara acestor acţiuni, unde liderii USL vor participa împreună, sunt şi alte acţiuni electorale separate.

Reamintim că anul trecut, la împlinirea a 93 de ani de la Marea Unire, preşedintele PNL Crin Antonescu, preşedintele PSD Victor Ponta şi preşedintele PC Daniel Constantin au ajuns la Alba Iulia înainte cu o seară de marea sărbătoare, au participat la festivităţi şi s-au întâlnit cu simpatizanţii partidelor. În timpul festivității de primire a soliilor la Sala Unirii reprezentanţii PSD, în frunte cu Victor Ponta, au părăsit în bloc încăperea după ce primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a spus în discursul său: „Îmi pare rău că nu sărbătorim cu românitatea şi unii au venit aici ca să facă băi de mulţime iar alţii să protesteze pentru Roşia Montană. Lucrurile acestea ar trebui lăsate în afara acestor momente solemne, îmi pare rău că a trebuit să spun acum aceste lucruri„. Ulterior, staff-ul PSD a renunţat să participe şi la Te Deum-ul de la Catedrala Reîntregirii, preferând să se retragă, pentru un timp la restaurantul Hotelului „Cetate”.

 FOTO: arhiva 2011


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

30 octombrie – 2 noiembrie 2026 | Frig, vânt și ploaie în Alba și restul țării: Ninsori și strat de zăpadă la munte

Ioana Oprean

Publicat

în

30 octombrie – 2 noiembrie 2026 | Frig, vânt și ploaie în Alba și restul țării: Ninsori și strat de zăpadă la munte Meteorologii ANM au emis sâmbătă o nouă informare meteo de vreme rea, valabilă în perioada 31 octombrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10. În intervalul menționat vor fi ploi moderate cantitativ, […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani ar putea primi rezidenții pentru gărzile efectuate. Anunțul ministrului Sănătății

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani ar putea primi rezidenții pentru gărzile efectuate. Anunțul ministrului Sănătății Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, 30 octombrie, că una dintre prioritățile sale este includerea medicilor rezidenți în sistemul de plată a gărzilor, urmând ca ulterior tariful pentru acestea să fie actualizat la nivelul anului 2026. „Suntem deja în discuţii cu toţi […]

Citește mai mult

Actualitate

Elevii revin la cursuri de luni, 2 noiembrie 2026: Când va fi următoarea vacanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii revin la cursuri de luni, 2 noiembrie 2026: Când va fi următoarea vacanță Elevii vor reveni la cursuri luni, 2 noiembrie 2026, după o săptămână de vacanță, conform calendarului anului școlar 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit structurii stabilite de minister, anul școlar cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, cu unele excepții […]

Citește mai mult