Liberalul Dan Motreanu între noii vicepreședinți ai Camerei Deputaților
La început de sesiune parlamentară deputații și-au ales noul Birou Permanent. Liberalul Dan Motreanu este unul dintre noii vicepreședinți alături de Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea de la PSD şi Ioan Oltean de la PDL.
Reamintim că, deși este (pentru al doilea mandat) deputat de Călărași, Dan Motreanu a plecat la București de la Alba Iulia. Este membru al Partidului Național Liberal din anul 1990 iar începând cu anul 1997 a deținut funcțiile de vicepreşedinte PNL Alba Iulia; vicepreşedinte PNL Alba; membru în Biroul Permanent Naţional al Tineretului Liberal; preşedintele Tineretului Naţional Liberal; secretar general PNL iar în prezent este vicepreședinte executiv al PNL cu atribuții de coordonare a rețelei electorale. În perioada 6 decembrie 2006 – 5 aprilie 2007 a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii. Anul trecut a fost coordonatorul campaniei electorale PNL pentru alegerile locale.
În sesiunea parlamentară trecută a deținut funcția de chestor al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
