Liberalii organizează luni proteste în toată țara împotriva Guvernului: Sunt invitaţi toţi cetăţenii nemulţumiţi
Organizaţiile judeţene ale PNL vor organiza luni, începând cu ora 17:00, la nivelul întregii ţări, proteste împotriva Guvernului PSD – ALDE, condus de Mihai Tudose. Acțiunile, spun liderii partidului, fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose.
”Luni, 20 noiembrie a.c., începând cu ora 17.00, filialele PNL vor organiza la nivelul judeţelor evenimente prilejuite de prezentarea publică a moţiunii de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
Membrii şi simpatizanţii PNL se vor reuni la sediile judeţene ale partidului, de unde se vor deplasa spre sediile prefecturilor. Cu acest prilej va fi prezentat public textul moţiunii de cenzură şi va fi înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu.
La evenimente sunt invitaţi toţi cetăţenii nemulţumiţi contraperformanţa şi atitudinea actualei guvernări, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi structurilor asociative. Acţiunea face parte din campania de informare lansată de PNL în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose”, anunţă PNL într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.
Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.
”În mai puţin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun. Beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea – Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în mai puţin de un an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăzneşte să crezi”, a fost o iluzie vândută cu maximă neruşinare”, arată liberalii în textul moţiunii de cenzură.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]