Rămâi conectat

Ştirea zilei

Legenda Turnului studentului din Sebeș, una dintre poveștile nemuritoare ale orașului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Legenda Turnului studentului din Sebeș, una dintre poveștile nemuritoare ale orașului

Sebeșul, ca multe alte burguri cu farmec medieval din Transilvania, a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniști sași veniți din zona Rinului și Moseliei. Inițial, locuitorii căutau adăpost în fața primejdiilor într-o fortificație restrânsă, construită în jurul actualei biserici evanghelice. La 1241, Sebeșul nu a fost cruțat de prăpădul mongolilor. După această dată, orașul a fost reconstruit și în 1387 a obținut de la regele Sigismund de Luxemburg dreptul de a fi împrejmuit cu un zid de piatră. Fortificația solidă care înconjura orașul medieval a fost ridicată în mai multe etape, fiind prevăzută cu opt turnuri de apărare, aflate în întreținerea breslelor, și patru porți de acces.

Favorabil amplasat la intersecția drumurilor, cu biserica fortificată impunătoare ca o catedrală, sistemul complex de apărare, meșteri și comercianți vestiți, Sebeșul săsesc a fost unul din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, una dintre cele șapte cetăți.

Turnul Studentului din cetatea Mühlbach

Turnul studentului, cunoscut și ca Turnul croitorilor, este înălțat în colțul de sud-est al cetății. A fost ridicat în secolul al XV-lea, cu formă paralelipipedică, avand ca bază un pătrat cu latura de 5 m și zidul cu o grosime de 1 m. Ca și restul fortificației, este construit din piatră de râu, legată cu mortar de var. Turnul are patru nivele, primele două datând dintr-o fază inițială, următoarele două fiind adăugate ulterior, în secolele XV-XVI.

Atacul. Legenda eroului din turn. Studentul și turcii

La 1438, asediul turcilor a fost o nouă încercare pentru structura militară a Sebeșului, care nu a pus prea mari probleme cotropitorilor. Văzând urgia, sfatul orașului s-a adunat, a dezbătut și a decis că nu-i chip să se opună oștilor otomane conduse de însuși sultanul Murad al II-lea, așa că au decis să se predea. La auzul veștii, unii localnici mai vrednici s-au revoltat și povestea spune că s-au adunat într-un grup de restrâns, în frunte cu un elev din împrejurimile orașului, căruia i-a rămas numele de „Studentul din Romoș” (Rumeser Student). Toți s-au baricadat în turn și nu au vrut să cedeze cu nici un preț. Eroismul „Studentului” și al celorlați sebeșeni nu a speriat însă armata otomană, întrucât turcii pus foc de jur împrejurul turnului, astfel că cei baricadați în interior fie au murit asfixiați, fie au fost luați prizonieri și duși în robie. Printre cei capturați a fost și Studentul nostru, care a ajuns în sclavie la Edirne. La Sebeș, Turnul studentului a rămas de atunci un simbol al curajului, iar legenda lui e una dintre poveștile nemuritoare ale orașului.

Cine era Studentul?

Datele referitoare la el sunt uneori confuze, însă cel mai adesea se acceptă că era elev, avea doar 16 ani când a fost capturat de turci și venise din Romoșul natal (Rumes, Rumessdorf, jud. Hunedoara) ca să urmeze clasele Gimnaziului din Sebeș. Se numea Christian Cloos, Romos, 1422 – Roma, 1502, (alte nume sub care apare: Georgius de Hungaria, Captivus Septemcastrensis, Frater Schebeschensis).

În următorii 20 de ani, Studentul din Sebeș a avut o viață plină de încercări: a fost vândut de la un stăpân la altul și încarcerat de mai multe ori, până să fie din nou eliberat. Despre destinul său din această perioadă amintește o scrisoare din San Michele, datată 12 decembrie 1458, în care se face referire la „Captivus Septem Castrensis”. În cei douăzeci de ani de captivitate, Studentul a învățat turcește și a deprins foarte bine obiceiurile și firea oamenilor între care trăia. După eliberarea din robie, se pare că a ajuns în Germania, apoi la Roma.

Cartea Studentului, un bestseller medieval prefațat de Martin Luther

După ce și-a recâștigat libertatea și a ajuns cel mai probabil în Germania, Studentul a scris o carte, de 65 de foi, în limba latină, Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum,Tratat despre caracterul, moravurile și nelegiurile turcilor„, semnată Anonimul de la Sebeș și publicată la Roma în 1475. Lucrarea respectivă a fost considerată în trecut primul incunabul cu autor de prin părțile noastre. Timp de un secol, până în 1560, cartea a fost tipărită în 25 de ediții, apărute la Berlin, Köln, Nürnberg, Paris, Strasbourg, etc. fiind un fel de bestseller în epocă. Succesul ei extraordinar se explică prin faptul că a constituit primul studiu detaliat asupra vieţii turcilor, cu aspecte din istorie şi etnografie, popor practic straniu și necunoscut atunci europenilor. Una dintre ediții, cea apărută la Nürnberg în 1530, are prefața semnată de Martin Luther.

Studentul a trăit până la vârsta de 80 de ani și ar fi fost înmormântat într-o biserică din Roma. O legendă ce poate fi auzită pe la Romoș dă poveștii o continuare mult mai pitorească. Legenda spune că spre sfârșitul vietii, Christian Cloos s-a întors în Romoșul natal și a trăit până la 80 de ani, retras pe o colină care și astăzi poartă numele Dealul Călugărului. Se mai spune că după bătălia de la Câmpul pâinii (1479), un turc rănit a fost adăpostit de către Christian Cloos. Culmea, acesta ar fi fost tocmai fiul ultimului stăpân pe care Cloos l-a avut în Turcia.

Cetatea sub asediu în grădini și turnul prizonier în curtea școlii

Indiferent de sfârșitul pe care îl atribuim vieții Studentului, legenda lui este una dintre poveștile fascinante ale Sebeșului, iar turnul amintește istoria medievală a orașului și devotamentul pentru aceste locuri. Din păcate, zidurile și celelalte trei turnuri rămase ale cetății Sebeșului – Octogonal, Semicircular și Cizmarilor – au fost în mare parte înghițite de grădinile localnicilor. Turnul studentului străjuiește astăzi istovit-melancolic din curtea unei școli, deci poate fi văzut doar dând târcoale gardului de plasă. Turnul prizonier în curtea școlii, la umbra căruia probabil alți elevi sorb fermecați povestea studentului curajos, cel care nu a trădat și nu a renunțat, un copil al Sebeșului care a făcut istorie.

Alte timpuri, alți copii… La ce buni azi eroii?

Povestea Turnului studentului, ca a întregii cetăți, are încă nevoie să îi scriem un sfârșit fericit.

Sursa: povestisasesti.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Profesorul ASE, Cristian Păun demontează mitul absenței suvernanismului în România: „De aia suntem coada Europei și a lumii civilizate când vine vorba de prosperitate”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Profesorul ASE, Cristian Păun demontează mitul absenței suvernanismului în România: „De aia suntem coada Europei și a lumii civilizate când vine vorba de prosperitate” Cristian Păun, profesor al Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, demontează mitul absenței suvernismului în România, într-o nouă intervenție publică presărată, precum îi este obiceiul, cu argumente solide. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea