Legea salarizării unitare a bugetarilor trimisă către Parlament în luna iunie 2017. Ce noutăți aduce legea
Ministrul Muncii, Lia Vasilescu a declarat luni că Legea salarizării unitare a bugetarilor va fi finalizată şi trimisă către Parlament cel mai târziu în luna iunie 2017, ea menţionând că raportul dintre salarii va fi de 1 la 13.Ministrul Muncii, Lia Vasilescu a declarat luni că Legea salarizării unitare a bugetarilor va fi finalizată şi trimisă către Parlament cel mai târziu în luna iunie 2017, ea menţionând că raportul dintre salarii va fi de 1 la 13.
„Acum lucrăm la Legea salarizării unitare, iar toate salariile bugetarilor vor creşte, evident că vor creşte şi cele ale demnitarilor în raportul care este absolut necesar, dar credem că e bine să se întâmple toate aceste majorări odată pentru toată lumea”, a spus ministrul Muncii.
Vasilescu a menţionat că raportul dintre salarii va fi de 1 la 13, potrivit Mediafax.
„Nu o luăm de la zero. Raportul va fi de 1 la 13. Termenul este trimestrul al doilea al acestui an, deci practic din aprilie-mai trebuie să o avem în curs de finalizare ca maximum în luna iunie să intrăm cu ea în Parlament”, a adăugat ministrul Muncii, menţionând că legea va intra în dezbaterea Legislativului înainte de vacanţa parlamentară.
Anterior, ministrul Muncii a precizat că va lucra pe legea deja făcută de Rovana Plumb, ci nu pe legea tehnocraţilor.
„Nu avem de ce s-o amânăm, pornim de pe legea Rovanei Plumb, şi aceea trebuie un pic periată, dar nu vom merge pe legea tehnocraţilor. Acolo e o creştere de 19,5 miliarde de lei, noi am prognozat 32 de miliarde de lei”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-o emisiune TV.
Proiectul privind legea salarizării a Rovanei Plumb sublinia faptul că veniturile românilor creşteau cu procente cuprinse între 20 şi 70%, în cazul celor cu venituri mici.
De exemplu, un profesor universitar urma să câştige între 4.170 şi 9.578 lei, în timp ce un rector, puţin peste 12.000 lei. Bani mai mulţi primeau şi inspectorii şcolari, aceştia câştigând în jur de 7.200 de lei. Iar salariul unui profesor, cu studii superioare, grad I era cuprins între 2.948 şi 6.167 lei.
Salariile profesorilor, potrivit proiectului privind legea salarizării a Rovanei Plumb:
- Profesor universitar: 4.170 lei – 9.578 lei
- Rector: 12.059 lei
- Inspector şcolar: 7.272 lei
- Profesor, studii superioare, grad I: 2948 – 6167 lei
În sănătate, un medic primar urma să câştige între 5.600 lei şi 7.000 de lei, în timp ce salariul unui medic specialist era de peste 3.600 de lei, iar cel al unui asistent medical de peste 2.900 de lei.
Salariile medicilor, potrivit proiectului privind legea salarizării a Rovanei Plumb:
- Medic primar: 5.636 lei – 7.018 lei
- Medic specialist: 3.664 lei – 4.563 lei
- Asistent medical principal: 2.990 – 3.464 lei
Legea salarizării a prevăzut creşteri salariale şi pentru funcţionarii publici şi demnitari. Potrivit proiectului, primarul Bucureştiului era cel mai bine plătit demnitar ales din administraţia locală, cu un venit brut de 16.000 de lei brut pe lună, în timp ce un primar al unei comune cu mai puţin de 3.000 de locuitori primea un salariu brut de 6.900 de lei brut lunar.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]