Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Legea recompensei imediate

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Cum era de aşteptat, rând pe rând, miniştrii propuşi de premierul desemnat Victor Ponta au reuşit luni dimineaţa să treacă fără probleme prin furcile caudine ale comisiiilor de specialitate ale Parlamentului, Guvernul Ponta, în întregul său, primind în după amiaza zilei votul de învestitură în plenul Legislativului. Aşadar, gata cu interimatul guvernării, lucru ce a durat circa două săptămâni, după căderea Guvernului Ungureanu. Avem, aşadar, un nou guvern, de această dată al USL, condus de premierul Victor Ponta. Faptul că şi acesta, la fel ca guvernele Boc şi Ungureanu, a fost pus în funcţie beneficiindu-se de sprijinul parlamentarilor traseişti, marca „soluţia imorală” (UNPR) din Parlamentul României şi nu prin votul popular, aşa cum se întâmplă într-o democraţie autentică şi cum s-a lăudat multă vreme USL că va proceda, acuzând tot timpul PDL, pare acum să conteze mai puţin. Acum s-a dat startul în campania electorală a alegerilor locale ce vor avea loc în ziua de 10 iunie 2012 şi tot ce contează pentru politicienii noştri de tip „dâmboviţean”, pentru fiecare formaţiune politică este să facă tot ce le stă în putinţă pentru a aspira cât mai multe voturi. Pentru a-şi pune cât mai mulţi primari în funcţie, astfel încât, în toamnă, când se va da startul alegerilor generale parlamentare, să reuşească să-şi adjudece puterea în Parlament şi astfel să conducă România pe mai departe. Nu mai contează cu ce sacrificii pentru popor şi îndeosebi pentru viitorul acestei ţări…             Aşadar, acum, tot ceea ce în timpul guvernelor Boc şi Ungureanu a reprezentat „fructul oprit” pentru popor, şi mă refer aici desigur la măsurile de austeritate luate pentru a se putea asigura o oarecare stabilitate economică a ţării pe timpul crizei, nu mai trebuie să existe. Acum, s-a trecut degrabă la… „Legea recompensei imediate”, elaborată de către un grup de sociologi britanici, la începutul secolului al XX -lea. După cum se ştie, prin anii 1928-1930, în Anglia avut loc un important proces de reforme, ca urmare a unei furtunoase crize financiare mondiale, care a culminat cu restructurarea puternică a industriei, îndeosebi a mineritului. Atunci, un grup de sociologi britanici a studiat îndeaproape fenomenul de închidere a minelor şi procesul de reconversie profesională timp de 10-15 ani, iar după analize riguroase a scos două legi la care şi astăzi se face referire în sociologia industriei. Prima a fost intitulată „Legea recompensiei imediate”, şi a fost fundamentată pe un principiu apropiat de teoria lui Maslow privind nevoile cele mai stringente ale individului. În esenţă, este vorba de faptul că omul, împins de nevoile de trai zilnic, în timp, alege recompensa cea mai apropiată. Nevoia socială îl împinge să aleagă astfel. El trebuie să trăiască azi, mâine, poimâne şi apoi o mai vedea ce va mai fi…
Aşa se face că, acum, Guvernul condus de Victor Ponta trece la „recompensarea imediată” a bugetarilor şi pensionarilor prin reîntregirea salariilor tăiate de către Guvernul Boc în 2010, în prima etapă prin creşterea salariilor angajaţilor statului cu 8 la sută începând cu data de 1 iunie a.c., precum şi prin reacordarea eşalonată a sumelor încasate pensionarilor în plus prin impozitul de 5,5 la sută calculat eronat ca şi CASS. Ceea ce eu nu spun acum neapărat că este un lucru rău. Asta deoarece şi aşa salariile tuturor românilor sunt extraordinar de mici, comparativ cu preţurile exorbitante ale produselor de strictă necesitate existente pe piaţa românească, astfel că şi bugetarii şi pensionarii, într-adevăr, de abia mai reuşesc să mai trăiască de pe o zi pe alta. Problema este însă că trebuie neapărat făcut ceva şi pentru stimularea creşterii economice şi salariale în domeniul privat, deoarece la fel de grea este viaţa şi pentru cei peste 3 milioane de angajaţi în sectorul privat, care, în cele din urmă, duc greul asigurării fondurilor bugetare prin valoarea nou creată şi prin zecile de taxe şi impozite plătite la stat. Programul actual al USL, ce-i drept, este al unui guvern provizoriu, de tranziţie până la alegerile generale din toamnă. Nimeni nu îşi imaginează că în şase luni vor fi create un milion de locuri de muncă… USL trebuie însă să explice cel puţin de ce în program nu au fost incluse măsurile anunţate când era în opoziţie. Printre cele mai importante se numără majorarea salariului minim pe economie, majorarea pensiilor, reducerea CAS-ului, cota redusă de TVA la anumite produse alimentare de bază şi înlocuirea cotei unice cu cea progresivă.

Tinu MATEŞ

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea