Legea privind regimul drumurilor –un pas decisiv pentru normalizarea relației între administratorii de drumuri, administrațiile locale și transportatori
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 17 iunie a.c., Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, o lege mult așteptată de către administrațiile locale, de către transportatori și cu impact major asupra tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră națională.
Faptul că această lege a primit votul final reprezintă un succes al comisiei pentru transporturi din Camera Deputaților, după 4 ani în care nu s-a ajuns la un consens între toți factorii implicați. Este rezultatul unor consultări extinse cu autoritățile statului cu atribuții în domeniu, Compania Națională de Drumuri din România, în primul rând, dar și cu asociațiile de transportatori și cu administratorii drumurilor.
Forma adoptată stabilește o relație corectă între toți actorii interesați: administratori de drumuri locali și județeni, administrații publice, transportatori etc. De asemenea, capitolul de sancțiuni a fost tratat cu maximă seriozitate și corelat cu realitatea, abordarea fiind una corectă, de exemplu pentru depășirea maselor maxime admise existând o marjă de 5% acceptată. Este o măsură rezonabilă care stopează abuzurile și vine în sprijinul transportatorilor.
Deputatul PNL de Alba, Dan Simedru, membru în comisia pentru transporturi a Camerei Deputaților, a participat la dezbaterile din comsie pe marginea acestei legi, având mai multe propuneri de îmbunătățire a textului care au fost adoptate prin vot atât în comisie, cât și în plen.
“Am lucrat la această lege și am propus amendamente însușite de către comisie, care au adus clarificări importante în ceea ce privește raporturile între administrațiile locale și administratorii de drum. Discuțile pe care le-am avut la nivel local cu administratorii de drumuri locale și județene, dar și cu asociațiile de transportatori s-au materializat și au fost transpuse în lege. Mă bucur că cea mai mare parte a acestor solicitării au fost preluate și adoptate și le mulțumesc pentru implicare și sprijin asociațiilor de transportatori din Alba. De asemenea, țin să le mulțumesc și specialiștilor din cadrul Consiliului Județean Alba pentru colaborare și pentru modul profesionist în care au abordat această problematică”, a declarat liberalul Dan Simedru.
Comunicat de presă PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
