Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Legea pensiilor trebuie modificată urgent, odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Legea pensiilor trebuie modificată urgent, odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare

Iniţiativa Guvernului României condus de premierul Victor Ponta, de a adopta o nouă lege de salarizare a bugetarilor care să reaşeze retribuţia muncii pe nişte principii sănătoase, cum ar fi: importanţa socială a muncii prestate, nivelul studiilor, perfecţionarea profesională, gradul de competenţă etc. şi punerea ei în aplicare începând cu data de 01.01.2016, impune ca o necesitate stringentă modificarea şi punerea concomitentă în aplicare şi a Legii 263/2010 – Legea pensiilor.

Ca urmare, odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, aşa cum se prognozează în noua grilă, majorările salariale pentru diferite categorii de bugetari vor determina creşterea discrepanţelor dintre veniturile acestora şi cele ale pensionarilor, inclusiv între pensionarii proveniţi din aceeaşi categorie socio-profesională, cu aceeaşi vechime, acelaşi nivel de studii şi perfecţionare profesională (în cazul profesorilor grade didactice, masterate, doctorate etc.) dar pensionaţi la intervale de timp relativ mici. Aşa cum prevede acum art. 102 (2) din Legea 263/2010: ”valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut”, realizat în anul precedent.

Deşi amendamentul PSD şi PNL, de la acea vreme, nu ştiu dacă nu cumva a fost făcut formal, prevedea ca valoarea anuală a punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu anual brut, pedeliştii, având-o în fruntea Camerei Deputaţilor pe Roberta Alma Anastase, n-au cedat „presiunilor” opoziţiei şi şi-au impus punctul de vedere. Cred că aşa cum, cu o lună în urmă, PNL-ul s-a opus formal senatorilor şi deputaţilor care şi-au votat acordarea de pensii speciale, începând de la 1600 la 4600 de lei, în funcţie de numărul mandatelor, tot aşa şi la votarea legii pensiilor din 2010, partidele din opoziţie au acţionat formal, altfel nu-mi explic de ce, după 3 ani de când coaliţia PSD – UNPR – PC este la putere, nu au modificat acel articol de lege, susţinut atunci cu atâta „vehemenţă”. Pentru simpla curiozitate a pensionarilor care vor fi interesaţi de evoluţia pensiei lor, am să fac un calcul simplu pe care ar fi trebuit să-l facă preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, domnul Preda Nedelcu, dar, după cum se vede, domnia sa este preocupat de încheierea unor protocoale de colaborare cu „generalul izmenelor” şi partide de 2% formate din traseişti politici. În consecinţă, am să prezint un exemplu din care rezultă cât este pensia calculată în forma actuală, adică 100% rata inflaţiei la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut şi cât ar fi fost dacă valoarea punctului de pensie s-ar fi calculat ca fiind egală cu 45% din salariul mediu brut pe economie, din anul precedent, aşa cum au susţinut parlamentarii PSD-ului şi PNL-ului, în anul 2010, când s-a votat Legea pensiilor. Pentru aceasta am ales un caz real, un pensionar cu un punctaj egal cu 2,18677. Deci, înmulţind valoarea punctului de pensie din 2015, adică 830,2, cu punctajul avut – 2,18677 – rezultă o pensie de 1.815,4564, adică rotunjit în favoarea pensionarului 1.816 lei. Dacă pensia ar fi fost calculată astfel încât valoarea punctului de pensie să fie egală cu 45% din salariul mediu anual, din anul precedent, am fi avut următoarele date: în 2014 salariul mediu brut pe economie a fost de 2.298 lei, ceea ce înseamnă că valoarea punctului de pensie calculată ca fiind 45% din acesta ar fi fost de 1.034,1. Înmulţită cu punctajul pensionarului (2,18677) ar fi rezultat o pensie de 2.262 lei, mai mare decât pensia actuală cu 446 lei. Într-un an de zile pensionarul respectiv ar fi câştigat (446×12=5.352) cu 5.352 lei mai mult. A

nul viitor, acelaşi pensionar ar fi avut o pensie brută echivalentă cu suma de 2.377 lei. Analizând datele comparative prezentate într-un studiu foarte interesant al Redacţiei ziarului Unirea, de la sfârşitul anului 2013, cu exemplul prezentat, trebuie să mai adaug ceva: pensionarul este profesor, are studii superioare, a obţinut toate gradele didactice la timp, fără să aibă nici un an întârziere, iar din cei 101.205 pensionari din judeţul Alba, se înscrie în primii 842, cu pensiile cele mai mari.

Presupunând că acesta ar fi raportul aproximativ în fiecare judeţ din ţară am putea spune că din cei 5.375.000 de pensionari câţi au fost înregistraţi în primul trimestru al anului 2014, exemplul pe care l-am dat îl situează pe pensionarul în cauză undeva între primii 50.000, ca mărime a pensiei, la nivel naţional. Şi totuşi, comparându-i pensia brută din acest an (1816 lei) cu salariul mediu brut din 2015, care este de 2.415 lei, observăm că aceasta este mai mică decât salariul cu 599 de lei. De asemenea, pensia medie în România, din anul 2015 (886 lei), este mai mică decât salariul minim (1050) cu 164 lei. Or, în aceste condiţii, cred că se impune de urgenţă modificarea art. 102(2) din Legea pensiilor, astfel încât creşterea valorii punctului de pensie să se facă în fiecare an cu cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie, din anul precedent, la care să se adauge eventual şi rata inflaţiei, altfel pensionarii vor fi din ce în ce mai săraci. Parcă îmi este şi frică să mă gândesc la cei cu pensii medii şi mai mici, ştiind că de fiecare dată, după majorările de salarii, urmează creşterea necontrolată a preţurilor pe piaţa liberă. Tot referitor la pensionari aş vrea să ridic problema biletelor de călătorie prin CFR. Sunt convins că este vorba despre o megaescrocherie pe care DNA-ul ar trebui să o verifice.

Daţi-ne eventual bonuri valorice, decontaţi-ni-le sau nu le mai daţi. N-aş vrea să stric reputaţia acestui ziar serios, dar trebuie să fac o comparaţie nu chiar potrivită şi să spun că acordarea acestor bilete de călătorie gratuite poate fi comparată cu acordarea unui set de prezervative unor impotenţi. În orice caz, este ruşinos ca un om, după 30 – 40 de ani de muncă, să rabde de foame. Pe vremea comuniştilor exista o lozincă: ”Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”! Din punctul meu de vedere ea ar trebui sa fie valabilă şi astăzi. Un mare profesor din Alba Iulia, faţă de care am un deosebit respect, mi-a spus într-o zi: „îţi citesc articolele şi am observat că ai o uşoară înclinaţie spre stânga”. Da, fiindcă sunt fiu de miner şi am văzut în jurul meu multă sărăcie, numai că părinţii mei au fost foarte buni „miniştri de finanţe şi ai muncii”, au ştiut să cheltuiască fiecare leu cu folos, iar de la vârsta de 6 ani în sus, diviziunea muncii în familie s-a făcut în funcţie de vârstă, nimeni nu a fost scutit. De aceea spun, am înclinaţii de stânga, sunt pentru măsuri sociale, dar nu aplicate prost. Ca să dau un exemplu, măsura „cornul şi laptele” a fost foarte bună, dar implementată prost. Toate măsurile sociale trebuie să stimuleze munca, altfel ne ducem dracului cu tot statul nostru social. Să faci nu ştiu câţi copii ştiind că trăieşti din alocaţiile lor, să mai fumezi şi ţigări superlong şi să butonezi mereu telefonul mobil, tot din banii lor, mi se pare o prostie pe care statul o girează cu bună ştiinţă.

Or, sărăcia multor pensionari care au muncit o viaţă întreagă se trage şi din aceste măsuri sociale de care beneficiază cei pe care statul i-a obişnuit să sfideze munca. Dacă guvernul, indiferent cum se va numi, va elimina măsurile sociale care nu stimulează munca iar DNA-ul, şi o felicit pe Codruţa Kovesi, va reuşi să ne scape de corupţi, sunt convins că o s-o ducem bine cât de repede. La toate acestea aş mai adăuga ceva: mai mult patriotism şi un pic de naţionalism nu ne-ar strica. Când văd cum ne ciufulim noi pe noi, peste tot în lume, de la şeful statului până la ultimul „cârpă-n cur”, când unele televiziuni trec oceanul prezentând ce-i mai urât în ţara aceasta, pentru o „medalie otrăvită” cu care se mândresc, mă întreb unde-i iubirea de ţară. Celor care şi-au pierdut-o le sugerez să-l asculte pe Dumitru Fărcaş recitând şi cântând: „Ţara mea şi mândra mea”.

Pensionar Eugen URSU, Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea