Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Legea penală e mai presus decât legea junglei. Ce a pățit un bărbat care a atacat cu toporul un polițist

Darius BUZGURE

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Anul trecut, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Valea Lungă, și-a amenințat membrii familiei cu un topor, un polițist fiind nevoit să intervină pentru a aplana conflictul. Acesta din urmă, nereușind să-l calmeze pe respectivul individ, a fost nevoit să-și folosească arma din dotare pentru a-l opri pe bărbat.

Judecătoria Blaj a respins un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchet şi un bărbat de 55 de ani, din comuna Valea Lungă, care urma să fie condamnat la 900 de lei amendă penală pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Decizia Judecătoriei a fost contestată de către inculpat, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel.

Faptele pentru care este cercetat B. Ioan au avut loc în data de 31 mai 2018, el fiind acuzat că, înarmat cu un topor, a ameninţat cu moartea o rudă şi un poliţist, acesta din urmă fiind nevoit să facă uz de arma din dotare pentru a-l opri.

Poliţistul a tras un foc de avertizare, însă pentru că agresorul nu a încetat cu ameninţările a fost nevoit să tragă patru focuri asupra lui, rănindu-l în membre şi abdomen. Transportat la spital, agresorul a fost salvat de către medici. S-a constatat că acesta are probleme psihice, iar în perioada respectivă nu şi-a luat medicamentele şi a consumat alcool.

Înarmat cu un topor, acesta a mers la locuinţa cumnatei sale cu intenţia de a o agresa, fiind nervos că l-a chemat să stea pentru câteva ore cu mama lui. Pe stradă, s-a întâlnit o martoră care l-a salutat şi l-a întrebat ce face. Inculpatul a ridicat toporul asupra acesteia şi i-a zis: „Ce vrei tu, că te omor!”. Martora i-a răspuns pe un ton normal, l-a întrebat unde merge cu securea, iar inculpatul i-a spus că merge la vale, la cumnata lui. Ajungând la imobilul din satul unde locuieşte ruda sa, bărbatul a încercat să spargă poarta cu toporul. La faţa locului, a sosit un poliţist chemat de către ruda bărbatului.

Observându-l pe agentul de poliţie care a coborât din maşină, agresorul s-a îndreptat spre acesta, l-a urmărit pentru a-l lovi cu toporul şi l-a ameninţat cu moartea. Poliţistul l-a somat să se oprească şi a executat un foc de armă în plan vertical. Bărbatul a continuat să se apropie, iar agentul de poliţie a executat patru focuri de armă, lovindu-l în picioare, în antebraţul stâng şi în abdomen. După ce a căzut la pământ, inculpatul a întins mâna să ia toporul de jos cu scopul de a-l lovi pe poliţist. Acesta a dat cu piciorul în topor pentru a-l îndepărta şi i-a strigat unei martore să-l ia din locul respectiv. În continuare, în timp ce echipajul ambulanţei îl punea pe targă, brăbatul recalcitrant le adresa injurii şi făcea scandal.

Pe lângă amenda penală de 900 de lei, procurorul a mai propus luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Judecătorul a considerat, însă, că pedeapsa nu a fost corect calculată de către procuror, apreciind că numărul minim al zilelor de amenă trebuie să fie de 180, ceea ce înseamnă 1.800 de lei. Ultimul cuvânt în această speţă îl va avea Curtea de Apel Alba Iulia.

sursa: adevărul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 mai: „Ziua Familiei” 2024 la Aiud. Familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie, sărbătorite în cadrul evenimentului

Ziarul Unirea

Publicat

în

15 mai: „Ziua Familiei” 2024 la Aiud. Familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie, sărbătorite în cadrul evenimentului Primăria municipiului Aiud organizează în data de 15 mai 2024 evenimentul „Ziua Familiei”, în cadrul căruia vor fi sărbătorite familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2024. Citește și: Ziua Familiei, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea