Legea antifumat se înăsprește: Interzicea fumatului în maşină, în prezenţa copiilor şi a femeilor însărciante, printre amendamentele nou adoptate
Mai toate propunerile menite să le facă viaţa mai uşoară fumătorilor au fost respinse de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Au fost adoptate în schimb, toate amendamentele care nu fac altceva decât să înăsprească legea. Iniţiativa liberalului Daniel Fenechiu de a îmblânzi prevederile legii antifumat ar putea avea, în cele din urmă, efectul contrar.
Daniel Fenechiu susţine că propunerea sa de modificare a legii fumatului este necesară, fumătorii ar trebui să primească dreptul de a fuma în spaţii special amenajate.
Daniel Fenechiu, senator PNL: „Este în momentul de faţă uşor exagerată ideea de a interzice unor fumători să poată să îşi aranjeze nişte spaţii închise unde bunăoară iarna să poată să fumeze. Nu ar deranja pe nimeni”.
Liviu Dragnea: „Chiar dacă unii nu au fost fericiţi am spus că e utilă chiar dacă e o lege bună, chiar dacă este o lege dură. Poziţia mea clară că legea trebuie să rămână nemodificată. V-am făcut pe balcon loc de fumat”.
Emanuel Ungureanu, deputat USR: „Sper să transformăm încercarea de ciuntire într-o încercare de a îmbunătăţi legea anti fumat”.
În schimb, toate amendamentele propuse, care ar înăspri condiţiile în care se poate fuma, au primit susţinerea aleşilor. Unul dintre ele prevede interzicea fumatului în maşină, în prezenţa copiilor şi a femeilor însărciante.
Ana Maita, preşedinte Asociaţia Mame pentru Mame: „Avâd în vedere expunerea la substanţele toxice la fumul din tutun în condiiţile restrictive din punct de vedere al ventilaţiei specifice autovehiculelor şi imposibilitatea copiilor şi a fătului de a se apăra e datoria morală a adulţilor să îi protejeze”.
Un alt amendament care a primit sprijinul membrilor Comisiei de sănătate vizează interzicerea ţigărilor electronice în spaţiile publice închise, adică şi în restaurante.
Legea care interzice fumatul în spaţii publice a intrat în vigoare în martie anul trecut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când pot fi amendaţi şoferii din cauza triunghiului reflectorizant, extinctorului şi a trusei medicale din maşină. Explicațiile RAR
Când pot fi amendaţi şoferii din cauza triunghiului reflectorizant, extinctorului şi a trusei medicale din maşină. Explicațiile RAR Extinctorul, trusa medicală și triunghiurile reflectorizante nu trebuie să lipsească din maşina niciunui șofer. RAR explică unde ar trebui poziţionat stingătorul şi a transmis că poliţistul poate amenda conducătorul auto în situaţiile în care extinctorul și trusa […]
Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor 2026: „Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană”
Președintele Nicușor Dan, de Ziua Pompierilor 2026: „Succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană” Președintele Nicușor Dan le-a transmis, duminică, un mesaj de apreciere pompierilor români, cu prilejul Zilei Pompierilor, subliniind rolul esențial pe care aceștia îl au în gestionarea situațiilor de urgență și în protejarea comunităților. […]
Accident în Aiud: Un tânăr de 28 de ani din Simeria, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în albia râului Aiudel
Accident în Aiud: Un tânăr de 28 de ani din Simeria, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în albia râului Aiudel În noaptea de 12/13 septembrie 2026, în jurul orei 03.23, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Hotar, din municipiul Aiud, a avut loc […]