Legea antifumat: Amenzi de 100.000 de euro pentru fumat în spații închise și o unitate închisă, la un an și jumătate de când este în vigoare
Potrivit oficialilor Poliţiei Române, în primul an şi jumătate de când este în vigoare legea care interzice fumatul în spaţii închise, poliţiştii au descoperit sub 2.200 de contravenţii, imensa majoritate săvârşite de persoane fizice, şi au amendat cu circa 100.000 de euro pe cei care au încălcat legea antifumat. O singură unitate a fost închisă pentru că a încălcat sistematic legea antifumat.
Pe 17 martie 2016 a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în spaţiile închise. Legea (nr. 15 din 2016) interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Mai mult, legea interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române au comunicat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET ce sancţiuni au aplicat poliţiştii persoanelor fizice şi juridice care au încălcat legea antifumat, de la intrarea în vigoare a legii până în prezent.
Poliţiştii au depistat mai puţin de 2.200 de abateri de la legea antifumat, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 457.810 lei (circa 100.000 de euro), de la intrarea în vigoare a legii antifumat, adică pe 17 martie 2016, până la 1 septembrie 2017, ne-au declarat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Şi în cursul anului 2016, şi în primele opt luni din 2017, cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bucureşti. Concret, aproape 35% dintre amenzile aplicate de poliţişti în primul an şi jumătate de la intrarea în vigoare a legii antifumat s-au înregistrat în Bucureşti.
De exemplu, în anul 2016, poliţiştii din Bucureşti au descoperit 393 de contravenţii pentru încălcarea legii antifumat, pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de peste 43.000 de lei. Imensa majoritate a „infractorilor” au fost persoane fizice prinse în timp ce fumau în spaţii închise şi sancţionate cu amenzi cuprinse între 100 de lei şi 500 de lei, arată datele pe care ni le-a comunicat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În primele opt luni ale anului 2017, poliţiştii au depistat 350 de contravenţii în Bucureşti pentru fumat în spaţii închise, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 150.000 de lei, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române. Şi în acest an, imensa majoritate a celor prinşi fumând în spaţii închise au fost persoane fizice, sancţionate cu amenzi de la 100 de lei, la 500 de lei.
Iată cele mai importante date ale bilanţului primului an şi jumătate de aplicare a legii antifumat, potrivit informaţiilor comunicate pentru Economica de către Poliţia Română:
Defalcat, de la data intrării în vigoare a legii antifumat până la finalul anului 2016, poliţiştii au descoperit 1.086 de contravenţii şi au aplicat amenzi totale de peste 198.000 de lei.
În primele opt luni ale anului 2017, poliţiştii au depistat 1.093 de contravenţii, în valoare totală de aproape 260.000 de lei.
Şi în 2016, şi în 2017, cele mai multe amenzi au fost aplicate persoanelor fizice prinse fumând în spaţii închise. 94% dintre abaterile găsite de poliţişti în primul an şi jumătate de la aplicarea legii antifumat au fost făcute de persoane fizice surprinse în timp ce fumau în spaţii închise. Acestea au fost amendate cu sume cuprinse între 100 de lei şi 500 de lei.
În cursul anului 2016, cele mai multe amenzi aplicate de poliţişti pentru încălcarea legii antifumat s-au înregistrat în Bucureşti (393), Mehedinţi (102), Cluj (75), Bihor (51), Sibiu (38), Prahova (35), Bacău (30), Constanţa (29), Timişoara (28), Gorj (26).
În primele opt luni ale anului 2017, cele mai multe contravenţii depistate de poliţişti pentru încălcarea legii anifumat s-au înregistrat în Bucureşti (350), Mehedinţi (121), Constanţa (97), Cluj (77), Timişoara (66), Bacău (33), Iaşi (27), Maramureş (29), Alba şi Sălaj (câte 22 de amenzi fiecare).
Doar 100 de persoane juridice au fost amendate în primul an şi jumătate de la aplicarea legii antifumat fie pentru că în locaţiile pe care le deţin – baruri, restaurante, cluburi, etc – s-a fumat, cu toată că e interzis, fie pentru că au vândut produse din tutun în automate, în spitale, şcoli de stat sau private, ori minorilor.
Dintre cele 100 de persoane juridice amendate pentru că au încălcat legea antifumat, doar trei au fost sancţionate cu suspendarea activităţii, pentru că au continuat să încalce legea, reiese din datele pe care Poliţia Română le-a comunicat pentru Economica.
Poliţiştii au închis activitatea unei singure persoane juridice, după ce a fost surprinsă sfidând legea antifumat a treia oară consecutiv în cursul anului 2016. E vorba de o unitate din judeţul Gorj, ne-au spus oficialii Poliţiei Române.
Doar 30 de producători şi importatori de ţigarete au fost amendaţi în primul an şi jumătate de la intrarea în vigoare a legii antifumat, fie pentru că au pus pe piaţă produse din tutun neinscripţionare cu avertismentele prevăzute de lege, fără să specifice conţinutul de gudron, nicotină şi monoxid de carbon din gazele măsurate, fie pentru că ţigaretele vândute pe piaţa românească aveau un conţinut de gudron, nicotină sau monoxid de carbon, peste cel maxim admis de lege.
Legea nr. 15 din 2016 interzice fumatul în:
- spaţiile închise din toate locurile de muncă:
- halele industriale, spaţiile de depozitare, birourile şi camerele, sălile de şedință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise;
- instituţiile publice centrale şi locale;
- unităţi comerciale: magazine, expoziţii/ târguri în spaţiu închis, centre comerciale, pieţe închise;
- restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unităţi de cazare, cluburi, inclusiv cele cu acces restricţionat, cazinouri, săli polivalente;
- unităţi cultural-artistice, sportive, recreative;
- toate mijloacele de transport în comun (unde nu se mai poate folosi nici ţigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane şi refugii închise, taxiuri, maşina de serviciu, ambulanţă, inclusiv în cabina şoferului, vatmanului, mecanicului de tren;
- toate spaţiile din unitățile de învățământ, medico-sanitare şi de protecție a copilului, inclusiv în curtea acestor unităţi;
- locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior;
- spaţiile comune din clădirile de locuinţe: holuri, lift.
Precizări:
Cum este definit în Legea nr. 15 din 2016 spaţiul închis în care s-a interzis fumatul:
- prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
- prin spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Oficialii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au comunicat pentru Economica că nu au atribuţii în ceea ce priveşte constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru încălcarea legii antifumat, deşi instituţia este nominalizată în Legea nr. 15 din 2016 având responsabilităţi în acest sens. Nici Inspecţia Muncii nu are atribuţii în sancţionarea celor care încalcă legea antifumat, ne-au asigurat oficialii instituţiei. Informaţia vine în contextul în care la data intrării în vigoare a legii antifumat, Guvernul a vehiculat în comunicările sale pe marginea acestui subiect rolul Inspecţiei Muncii în verificarea respectării de către angajatori a legii antifumat.
Art. 14¹ din Legea nr. 15 din 2016:
- Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu excepţia prevederilor art. 10 lit. a), b) și c), unde constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA la începutul lunii DECEMBRIE 2024: Temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA la începutul lunii DECEMBRIE 2024: Temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Potrivit acestora, ne așteaptă precipitații în exces la finalul lunii noiembrie și temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport3 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate3 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentariio zi ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată