Laurențiu Duță, solistul 3 Sud-Est, și-a văzut moartea cu ochii: Prin ce a trecut artistul
Laurențiu Duță, solistul 3 Sud-Est, și-a văzut moartea cu ochii: Prin ce a trecut artistul
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a sesizat Comisia Europeană despre nevoia unui regulament care să stabilească nişte criterii de evaluare a tacâmurilor de plastic, întrucât în prezent nu există o astfel de legislaţie, a spus Horia Constantinescu, preşedintele ANPC la Digi24, anunță MEDIAFAX.
ANPC „a desfășurat o serie de acțiuni de control, am ajuns până la cel care ambalează acestor tacâmuri pentru a fi puse la dispoziția restauratorilor. Constatăm că nu există la acest moment un regulament european care să stabilească niște criterii de evaluare mecanică a acestor obiecte, motiv pentru care noi deja am notificat Comisia Europeană, am notificat și în sistemul de alertă RATEX european, pentru a putea preîntâmpina orice astfel de incident”, a explicat preşedintele ANPC, vineri.
Acesta a adăugat că a oprit activitatea producătorului care i-a furnizat solistului trupei 3 Sud Est tacâmurile de plastic. „Am fost nevoiți să oprim activitatea, cel puțin temporal, până la șase luni, a producătorului respectiv, pentru condiții de igienă precară și pentru un loc care era la limita insalubrității, am apreciat noi. De asemenea am continuat acțiunile către absolut toți importatorii identificați pe acest traseu, pentru a identifica aceste produse”, a mai spus Horia Constantinescu.
ANCP a mai luat aceste măsuri şi pentru că ambalajul acestor tacâmuri nu prevedea niciun fel de etichetă care să indice pericolul în privinţa utilizării acestora de către copii sau cel legat toxicitatea tacâmurilor utilizate la temperaturi înalte.
„Foarte important este că în pungile în care aceste tacâmuri sunt ambalate ar trebui să apară măcar o serie de avertizări legate de cui să le lăsăm la îndemână, mai ales nu copiilor, de temperaturile la care acestea nu mai au aceleași caracteristici și pot deveni toxice prin ingerarea substanțelor dezvoltate la temperaturi înalte. Sunt o sumă de motive pentru care această autoritate a luat deja măsuri destul de drastice”, a mai explicat Constantinescu.
Operatorul vinovat este din Argeş, dar face livrări la nivel naţional. Acesta a fost sancţionat cu o amendă de 20.000 de lei şi cu închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de şase luni
Laurențiu Duță, solistul trupei 3 Sud Est s-a înecat cu o bucată de furculiţă de plastic acum două săptămâni.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]