“Lăsaţi copiii să vină la mine“

Aceste cuvinte spuse de Iisus mi-au venit instantaneu în memorie pe drumul ce duce la Capela Arhiereilor din Blaj, judeţul Alba. Strada era plină până la refuz de copii mici în braţele părinţilor, cei mărişori ţinându-se de mâna fie a părinţilor, rudelor, sau prietenilor, în urma lor venea un lung şir de copii, între 6 şi 14 ani, ţinându-se doi câte doi de mână, într-o tăcere solemnă, potrivită locului de destinaţie – Capela. Ceea ce m-a frapat a fost numărul mare de copii rromi, ce aveau acelaşi comportament solemn, conduşi de Sora Benignă care îi supraveghea cu privirea ei blândă şi încurajatoare. Se constată mâna forte, dar blândă a educatorului şi formatorului de suflete.
Biserica era plină până la refuz de credincioşi, iar elevii păşeau parcă plutind în atmosfera de elevaţie spirituală. Un moment tulburător s-a produs în clipa când în Liturghie trebuia să se rostească Rugăciunea Domnului “Tatăl Nostru”. Aproape din fiecare bancă a bisericii au ieşit copii între  4 – 10  ani, cea mai mică de  un an şi jumătate, fără a fi ţinută de mână, prin puterile ei proprii a intrat în “horă”. Glasurile lor erau ca nişte clopoţei de argint, spunând rugăciunea divină împreună cu Părintele Gigi. Ce moment solemn de meditaţie pentru  participanţii la Sfânta Liturghie de Duminică la Capela Arhereilor. Pe toţi ne-a cuprins o mai mare linişte sufletească, o mai  mare iubire faţă de Divinitate, o nouă putere de a învinge greutăţile vieţii cotidiene. Şi “să afirmăm cu drept ceea ce este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui” (1 cor-1-24)
Educaţia creştină trebuie privită azi, în adâncime, cu foarte multă răspundere morală, aşa cum realizează  Sora Benignă. Trebuie să găsim, începând cu părinţii, preoţii, dascălii, noi şi noi modele de educaţie religioasă, ne trebuie o lumină nouă pentru timpuri noi, o putere nouă să coaguleze voinţa întregii societăţi în lupta mântuirii noastre. Şi mai ales pe copiii şi tinerii, plini de energie şi vitalitate, care ridică azi probleme familiei, şcolii şi în general societăţii.
Educaţia religioasă ridică probleme de cunoaştere a vieţii spirituale, atât la cei mici cât şi la cei mari. Această tinereţe, un plus de viaţă, un prinos de energie spirituală, o rezervă de energie încă neatinsă. Ce facem, ce face familia, şcoală, biserica – se pune marea întrebare? Etimologic cuvântul  educaţie  înseamnă  “a ridica, a înălţa pe cineva”. Educatorii au datoria sacră de a duce făclia adevărului mântuitor să intre vijelios în mijlocul societăţii şi să afirme ceea ce este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea Lui. Sora Benignă cu experienţa ei de educatoare de suflete ale celor mici, poate spune “Cât de frumos este un suflet în stare de har, chiar şi dacă este de altă etnie, atunci când  Dumnezeu se uită la el cu dragoste. Sufletele celor mici prefăcute în lumină”.
Copiii noştri, tineretul, care se zbate la fel ca Lookom sub deznădejde, se zvârcoleşte în strânsoarea îndoielilor, într-o agitaţie continuă. Adevărul a devenit o relativitate politică, un joc al  puterii, echilibrul s-a pierdut, nu ne mai vedem prin ceaţa ideilor adevărate şi false. Un ideal nou pentru ei, care să deschidă orizonturi noi. Ne trebuie un creştinism dinamic. Credem că a sosit ceasul, pentru că mai aproape este mântuirea acum, decât am crezut, căci noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat. (Rom 2 )
prof. Elena  MOLDOVAN, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI