Lansarea monografiei oraşului Câmpeni
În sala Casei de Cultură a oraşului Câmpeni s-a derulat un eveniment important pentru acest oraş. Distinsul şi eruditul profesor de istorie Vasile Bud licenţiat cu media 10 la absolvire, fost cadru didactic peste 40 de ani la instituţiile de învăţământ din oraşul Câmpeni, chiar în ierarhia de vârf de inspector şcolar în disciplina şcolarizată prin studiul aprofundat al istoriei neamului românesc, şi-a lansat cartea „Câmpeni, Studiu monografie (1366-2011). Această monografie tratează perioada 1366 (prima atestare scrisă a oraşului) până în 2011. De remarcat că distinsul profesor nu a recurs cu japca în proţap pentru editarea acestei monografii ci ea este rodul muncii imense, studiului aprofundat şi al cercetărilor de rigoare. Costurile editării acesteia în număr de 100 exemplare a 344 pagini au fost suportate de familia sa, soţia, dna Laura Bud, fiicele Natalia şi Cecilia, cadre didactice şi ginerele, dl ing. Gheorghe Merinde care împreună cu distinsul col. (r) prof.dr. în istorie Vasile Tutula au încurajat acest act de cultură care să rămână pentru posteritate o paradigmă pentru toţi moţii, cu preponderenţă a tineretului ca să-şi cunoască secularul trecut istoric.
Această lansare s-a bucurat de o prezenţă neaşteptată căci au participat cadrele didactice împreună cu elevii, cadre medicale, ingineri, economişti şi alţi oameni angajaţi în actul de cultură. Prezentarea şi aprecierile acestei monografii au fost făcute de dl col. (r), prof.dr. în istorie Vasile Tutula, şi prof.dr. în istorie Alexandru Dărăban din Turda. Întrucât dl prof. Vasile Bud din 6 noiembrie 1992 a fost şi este preşedintele subfilialei Câmpeni a Societăţii Cultural Patriotică „Avram Iancu”, a avut ca invitaţi pe dl prof. Emil Jurcă, preşedintele filialei acestei societăţi din judeţul Alba şi dl ing. Constantin Sicoe, membru în consiliul naţional al acestei societăţi care au rostit ample alocaţiuni. De asemenea, au luat cuvântul multipli participanţi dar cele mai elocvente alocuţiuni pline de patos cultural patriotic au fost ale preacucernicului părinte iconom stavrof Eugen Goia şi dr. Nicolae Porumbel care au reinterat chiar necesitatea editării de monografii în diferite domenii din viaţa românilor moţi. Nelipsiţi au fost şi foştii primari, octogenarul Nicolae Petruşel (1961-1968), dl Nicoară Zeno (1985-1989) precum şi primarul a două mandate dl Ioan Viorel Sicoe (1996-2004) care au fost colaboratori de nădejde ai dlui prof. Vasile Bud în activităţile edilitare şi cultural artistice, motiv pentru care însuşi dl prof. Vasile Bud şi dl Nicolae Petruşel (în mandatul de primar al dlui Călin Andraeş) au fost desemnaţi ca „Cetăţeni de Onoare” ai oraşului. Nelipsită a fost şi distinsa dnă Elena Maria Oprea, administrator al Agenţiei de Turism „Elemania” din Câmpeni, care promovează şi propagă cu un entuziasm deosebit actul de turism cultural-artistic din zonă. Toţi cei care au rostit alocuţiuni au adus mulţumiri deosebite dl prof. Vasile Bud iar în încheiere dl prof. a mulţumit şi a menţionat în faţa publicului căci cei care mai deţin documentaţii complementare să le comunice şi vor fi publicate în alte monografii sau chiar erate la cele existente. Toate cărţile au trecut în câteva ore, cererea fiind mai mare decât oferta. Acestea pot fi multiplicate fără pretenţii pecuniare ale dlui prof., doar oferindu-se editurii contracostul acestora.
Mihai SICOE
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rata șomajului în Alba continuă să crească. Județul se află peste media națională, iar mediul rural este cel mai afectat
Rata șomajului în Alba rămâne îngrijorătoare. Județul se află peste media națională, iar mediul rural este cel mai afectat Potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), numărul șomerilor înregistrați în Regiunea Centru a fost de 34.879 persoane la sfârșitul lunii august 2025. Aceasta reprezintă 13,7% din totalul șomerilor la nivel […]
Turismul în Alba, în creștere în august 2025: Alba Iulia și Sebeș, cel mai mare număr de turiști din mediul urban, iar Șugag și Rimetea din mediul rural. Județul nostru, penultimul în Regiunea Centru
Turismul în Alba, în creștere în august 2025: Alba Iulia și Sebeș, cel mai mare număr de turiști din mediul urban, iar Șugag și Rimetea din mediul rural. Județul nostru, penultimul în Regiunea Centru În luna august 2025, turismul în județul Alba a înregistrat o ușoară creștere față de luna anterioară, dar și față de […]
S-a deschis primul cabinet de vaccinare internațională din județul Alba: Centru modern, dedicat persoanelor care urmează să călătorească în afara țării, în zone exotice sau cu risc epidemiologic crescut
S-a deschis primul cabinet de vaccinare internațională din județul Alba: Centru modern, dedicat persoanelor care urmează să călătorească în afara țării, în zone exotice sau cu risc epidemiologic crescut Alba Iulia are, începând de acum, singurul cabinet de vaccinare internațională din județul Alba, un centru modern, dedicat persoanelor care urmează să călătorească în afara țării, […]