Lacrimi şi flori pentru Eminescu
Ieri, 15 ianuarie 2012, cu prilejul sărbătoririi zilei de naştere a poetului nostru irepetabil, Mihai Eminescu, la bustul său de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia s-au strâns aproximativ 100 de persoane, pentru a-i aduce un omagiu. Maestru de ceremonii al evenimentului a fost poetul Ion Mărgineanu, cu inspiraţia şi spontaneitatea sa binecunoscută. S-au depus coroane de flori din partea Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Alba, a Primăriei Alba Iulia, la care s-au adăugat USL Alba, Asociaţia „1 Decembrie 1918, pentru unitatea şi integritatea României”, Societatea cultural patriotică „Avram Iancu”, Şcoala generală „Mihai Eminescu”, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” etc. Cel dintâi care a cuvântat despre Eminescu a fost poetul şi universitarul Aurel Pantea, preşedintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, care l-a aşezat pe marele poet român în rând cu Shakespeare, Goethe şi Byron, alături de „vecinul” nostru, Lucian Blaga, ca „om deplin al culturii române”. Domnia sa şi-a încheiat alocuţiunea cu îndemnul : „Citiţi-l pe Eminescu! Îl veţi descoperi sau redescoperi mai actual ca oricând!” Au recitat din opera eminesciană tânăra absolventă de artă teatrală Bianka, prof. Georgeta Ciobotă, poetul Dumitru Mălin şi doi elevi de la şcoala generală ce poartă numele lui Eminescu: Lucia Botoca şi Petre Paul. Şi cred că cel mai frumos omagiu ce-i putea fi adus lui Eminescu a venit din partea micuţei eleve, care a plâns, literalmente, de emoţie, în timp ce recita. E o dovadă a faptului că Eminescu e viu şi va rămâne viu, atâta timp cât îl vom iubi, îl vom omagia şi îl vom citi… (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]