Curier Județean

La universitatea albaiuliană se angajează cadre didactice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Până pe data de 6 septembrie, cei care doresc şi bineînţeles au calificarea necesară pentru a preda în cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, se pot înscrie în „lupta” pentru cele 13 posturi scoase la bătaie de către instituţia de învăţământ superior albaiuliană. Este vorba despre 12 posturi de lector, la catedrele de Sociologie, Asistenţă Socială şi Sport, Drept, Topografie şi Ingineria Mediului, Teologie, Management – Marketing, Finanţe – Contabilitate, Departamentul de Matematică, Informatică şi Electronică şi un post de asistent la Pedagogie. Candidaţii trebuie să depună un dosar, la secretariatele instituţiei de învăţământ superior sau prin poştă la adresa strada Gabriel Bethlem, nr. 5 – Alba Iulia, cod 510009 (Palat Apor), care va include pe lângă cererea de înscriere şi o fişă de autoevaluare şi una de prezentare. În utlimii doi ani Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a rămas fără 16 persoane, astfel că nevoia de cadre didactice este resimţită. Lipsa nu este doar la lectori şi asistenţi ci şi la profesori, însă, deocamdată, aceste posturi sunt blocate. „Avem nevoie de cadre didactice, pe fiecare palier profesional. În ultimii doi ani de zile nu au mai fost intrări în sistem ci doar ieşiri. În momentul de faţă universitatea are 168 de cadre. Pentru a funcţiona în parametri cât de cât normali am avea nevoie de 184 de cadre universitare, iar pentru a funcţiona la capacitatea normală, 200 de cadre”, ne-a specificat rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim.
Data limită pentru depunerea dosarelor de către candidaţi este 16 septembrie, ora 14.00, concursul propriu-zis urmând să aibă loc pe data de 21 septembrie. Până în prezent o singură persoană şi-a depus dosarul, postul dorit fiind cel de lector. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]

Citește mai mult