La solicitarea Consiliului Național al Elevilor, ministrul Educației ia în calcul ca anul școlar să înceapă cu o săptămână mai devreme
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Științifice, a declarat vineri că ia în calcul ca școala să înceapă cu o săptămână mai devreme începând cu anul școlar 2016-2017.
„Am avut chiar acum o jumătate de oră o discuție cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, care au avut o solicitare extrem de pertinentă și de matură: au solicitat ca începerea anului școlar să fie cu o săptămână mai devreme, dar au solicitat ca acest lucru să se facă începând cu anul școlar 2016-2017, nu de acum. Este o solicitare înțeleaptă pentru că este mult prea târziu pentru a anunța o schimbare atât de importantă la nivelul calendarului școlar. Sunt planificate foarte multe activități specifice sistemului de educație deja luând ca referință pentru începerea anului școlar data de 15 septembrie„, a spus Sorin Mihai Cîmpeanu într-o conferință de presă.
El a adăugat că ia în calcul această modificare.
„Eu, personal, iau în calcul această modificare, pentru că sunt foarte multe argumente prezentate de către elevi (…), pe care le apreciez ca fiind în avantajul procesului de învățământ„, a spus ministrul.
Cîmpeanu a precizat că ordinul de ministru în acest sens poate să îl pregătească de acum.
„Eu sunt convins că, dacă vom agrea cu cei implicați, indiferent cine va rămâne ministru, va rămâne ordinul așa cum el este agreat cu cei implicați„, a afirmat ministrul Educației. (Z.U.)
Sursa: agerpres.ro
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
