Curier Județean

La cules, din via altuia – 10 blăjeni cercetați pentru furt

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

furt de struguri1La sfârşitul săptămânii trecute, zece persoane din Blaj au dat startul furturilor de struguri. Au fost surprinse în flagrant de jandarmi şi riscă să fie cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În urma unui apel primit sâmbătă, 28 septembrie, în jurul orei 18.00, la numărul 0258710093 (numărul de telefon al Secţiei de Jandarmi Blaj), un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă la o fermă viticolă din împrejurimile municipiului Blaj şi a surprins în incintă patru persoane care furau struguri. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 300 kg de struguri care a fost ridicată în vederea confiscării și înapoiată ulterior unui reprezentant al părții păgubite. Suspecţii (doi bărbaţi şi două femei) au fost identificaţi ca fiind Mircea R. (43 de ani), Cristian M. (29 de ani), Angela R. (39 de ani)  şi Elena M. (30 de ani), toţi domiciliaţi în municipiul Blaj, iar pe numele acestora au fost întocmite acte de constatare, fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.  Cercetările în cauză vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.

Duminică, 29 septembrie, la ora 11.20, jandarmii au surprins în flagrant alte şase persoane care sustrăseseră 220 kg de struguri din incinta aceleiaşi podgorii. Este vorba de şase femei care au fost observate de un echipaj de jandarmerie pe strada Mugurel din municipiul Blaj în timp ce transportau mai mulţi saci. Grupul a fost oprit pentru un control de rutină, iar pe timpul verificărilor a reieşit faptul că sacii transportaţi erau plini cu struguri furaţi. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 220 kg de struguri care a fost returnată păgubitului. Suspectele au fost identificate ca fiind Raluca B., Andreea L., Mihaela C., Maria M., Catiţa B., şi Melania B., cu vârste cuprinse între 23 şi 55 de ani, toate domiciliate în Blaj. Jandarmii au întocmit pe numele acestora actele de constatare a  infracţiunii de furt calificat. Ca şi în cazul anterior, cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.

Având în vedere că în această perioadă, de regulă, se înregistrează o creştere a numărului cazurilor de sustragere de produse agricole, atragem atenția că Jandarmeria Alba a suplimentat numărul misiunilor executate pe linia combaterii acestora. În acest sens, atenţionăm că echipajele de jandarmerie sunt pregătite să acţioneze ferm pentru depistarea vinovaţilor şi trimiterea acestora către instanţele de judecată spre a răspunde legal pentru faptele lor. Totodată, din nou facem apel la spiritul civic al cetățenilor și le indicăm să ia atitudine, nu tolereze astfel de fapte, să le semnaleze prompt la 112 deoarece împreună vom avea mult mai mult succes în demersul nostru de a-i descuraja pe cei care atentează la proprietatea publică sau privată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient

Ioana Oprean

Publicat

în

IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient Judecătoria Alba Iulia a dispus anularea unui proces-verbal de contravenție prin care un șofer fusese sancționat cu amendă de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia Cea de-a șasea ediție a evenimentului Cars X Coffee Alba s-a desfășurat în perioada 18–20 septembrie 2026, în inima Cetății Alba Carolina, reunind pasionați de mașini, automobile spectaculoase și iubitori ai atmosferei auto. Pe parcursul celor […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei Polițiștii Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș și cu cei ai Serviciului Rutier, au derulat la data de 19/20 septembrie 2026, în intervalul […]

Citește mai mult