Politică Administrație

La Cugir au fost demarate reparaţiile urgente a străzilor din oraș. Din primăvară, program amplu de lucrări de infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Anul acesta, administrația publică locală a demarat primele lucrări de reparații a străzilor din orașul Cugir cu patru-cinci luni mai târziu decât de obicei, întrucât acordul cadru în baza căruia sunt executate aceste lucrări a putut fi încheiat abia în luna septembrie, din cauza modificărilor legislative ce au întârzita procedurile.

În funcție de condițiile climatice, se intervine în această perioadă pentru rezolvarea problemelor urgente, lucrări de reparații fiind deja făcute și pe străzile Râul Mic, Griviței, N. Grigorescu, Traian Vuia. În momentul de față se lucrează pe străzile Victoriei, Tineretului, N. Bălcescu, urmând ca intervențiile să continue atât timp cât permite timpul de afară.

Potrivit administrației locale, lucrările de reparații a străzilor au întârziat din motive procedurale. Ca urmare a expirării vechiului acord cadru, după aprobarea bugetului local de anul acesta, primăria a declanșat o nouă procedură de achiziție a lucrărilor de întreținere și reparații străzi.

Datorită modificărilor legislative din domeniul achizițiilor (Legea 98/2016), verificarea documentației pe SEAP a durat mai multe luni, administrația locală reușind abia în luna septembrie să încheie un nou acord cadru, varianta aleasă fiind cu trei operatori, pe o perioadă de patru ani.

Conform legislației din domeniu, cele trei firme  S.C. Drumuri și Poduri Locale Alba, Asocierea Pro Activ-Drupo și S.C. Euroexpres au intrat în competiție pentru atribuirea primului contract subsecvent de lucrări, care i-a revenit ultimului operator.

În baza acestui contract administrația locală solicită, în funcție de necesități, realizarea următoarelor tipuri de lucrări: lucrări de reparații carosabil, înlocuirea completă a covorului asfaltic pe suprafețe mai extinse, repararea gropilor izolate, executarea reparațiilor cu caracter de urgență a defectelor apărute. De asemenea, contractul include reparații la straturile de bază ale străzilor, a bordurilor și a pavajelor, precum și aducerea la cotă a gurilor de canal și de scurgere.

Deocamdată, sunt realizate doar lucrările urgente, urmând ca din primăvară să fie demarat un program amplu de reparații a străzilor din oraș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.  „Mediul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]

Citește mai mult