Sport

„La Alba Iulia sunt condiţii foarte bune pentru baschet”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

   – De ce aţi ales să antrenaţi în România?
– Nu e vorba doar despre faptul că am ales România. Acum câţiva ani am ales să fiu antrenor şi asta este viaţa antrenorilor, a profesioniştilor din baschet. Oferta a venit din România şi iată-mă aici. Dacă vreodată va veni din Germania sau din orice altă ţară, atunci probabil voi merge acolo. Am avut mai multe oferte, am ales ce e mai bine pentru mine şi cam asta este.
– Ce ştiţi despre baschetul românesc?
– La început nu ştiam absolut nimic, doar ce am citit pe Internet, pe EuroBaschet şi FIBA Europe, dar nimic concret. Aşa că am început să învăţ, pentru că asta e treaba mea, mereu să învăţ lucruri noi, şi, ori că studiezi baschetul în general sau baschetul românesc în principal, tot trebuie să o faci, în orice situaţie. Deci, am ceva informaţii, nu destule însă, aşa că trebuie să continuu să le obţin.
– Care ar fi obiectivul dumneavostră în acest sezon?
– Obiectivul meu personal este să dau tot ce pot din punct de vedere profesional. Apoi, avem obiectivul clubului şi acesta ar fi să jucăm un baschet frumos pentru public şi să ne clasăm în primele opt echipe, adică să jucăm în playoff. OK, poate în viitor vom evolua în Cupele Europene, dar trebuie să începem cu începutul. Să ştiţi că aici sunt condiţii foarte bune pentru baschet, trebuie doar să schimbăm mentalitatea publicului şi să le arătăm că este vorba despre baschet, cel mai frumos sport din lume…
– Cum vi se pare lotul şi cum vă înţelegeţi cu jucătoarele?
– Este o diferenţă între jucătoarele de la echipele din Euroligă şi cele care joacă aici, în campionatul românesc, precum cele de la Alba Iulia. Este bine, însă, că am o serie de jucătoare tinere şi îmi place să lucrez cu ele, pentru că pot cu adevărat să le îmbunătăţesc, să le modific şi să creez jocul. Pe de altă parte, însă, sunt cel puţin şase jucătoare cu experienţă în echipă, care au jucat în Euroligă sau WNBA, dar cred că echipa este bine echilibrată şi pregătită pentru acest sezon. Sunt mulţumit de echipă.
– Ce identitate încercaţi să-i daţi echipei?
– Muncitoare, muncitoare… acesta este profilul baschetului modern, în general, nu doar aici. În baschetul modern se pune accentul pe apărare, pe munca în echipă, pe situaţii unu la unu, situaţii dificile sub coş, la linia de trei puncte, în orice zonă a terenului. Vor fi meciuri grele şi asta este ce aştept de la echipa mea, asta va fi identitatea sau profilul pe care îl va avea echipa, muncă şi defensivă.
– Cât de mult vă ajută cei doi ani petrecuţi ca antrenor secund în Euroligă?
– Am avut această experienţă şi ocazia să lucrez cu Lubor Blazek, un antrenor foarte cunoscut şi valoros, m-a învăţat multe, mi-a împărtăşit din experienţele sale şi toţi oamenii din jurul echipei erau foarte buni. Da, mi-a fost de ajutor şi experienţa cu cei mai buni jucători din lume pe care îi întâlneşti în meciuri şi la antrenamente, ai ocazia să lucrezi cu ei, este extraordinar. Ca o primă experienţă cu baschetul profesionist pentru mine ca antrenor a fost perfect, apreciez asta foarte mult.
A consemnat Sorin STANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin, Liga Elitelor Under 15

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]

Citește mai mult

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult