La 82 de ani, Victoria Ghirișan, un exemplu pentru tineri: Niciodată nu am lipsit de la vot. Președintele e ca un tată pentru noi
În vârstă de 82 de ani, Victoria Ghirișan a votat la a doua oră a dimineții, la Școala Generală ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia (secția nr. 22). Nu și-a pierdut încrederea și spune că România ar putea deveni o țară mai bună. Aseamănă președintele cu părinte și consideră că dacă tata și mama se înțeleg, copiii cresc liniștiți și nestresați.
”Votez pentru o situație mai bună. Să nu se mai fure atât și să fie bine, iar președintele care va fi ales să fie un om cu suflet, care să fie atașat de noi, de popor. Cât poate, cât îl ajută puterile, să nu se îndepărteze de noi. În limita posibilităților, președintele este ca un tată al nostru, ca într-o familie”, a spus Victoria Ghirișan.
La vot a venit singură, dar ajutată de o cârjă, din cauza unor probleme la piciorul drept. Vârstnica a salutat ziariștii cu ”Doamne ajută”, iar apoi a spus: ”niciodată nu am lipsit la alegeri”.
Victoria Ghirișan domiciliază pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia și îndeamnă cetățenii să voteze un președinte bun pentru că ”unde e atmosferă și aerul plăcut în casă, acolo domină și belșugul”.
Astăzi, 2 noiembrie are loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]
Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]

