Klaus Iohannis anunță vremuri grele pentru români. Risc de amânare a pensiilor și a salariilor, în urma crizei politice din Guvern
Plata pensiilor și a salariilor riscă să fie amânată. Este semnalul de alarmă tras de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei declarații de presă care a avut loc în urmă cu puțin timp la Palatul Cotroceni. Șeful statului o acuză pe Viorica Dăncilă de faptul că refuză să meargă în Parlament pentru a remania Guvernul, dar și de faptul că se dorește schimbarea unei treimi din Executiv, toate aceste decizii riscând să ducă România pe marginea prăpastiei.
În plus, președintele a dezvăluit că a ținut demisiile miniștrilor din ALDE timp de o săptămână cu speranța că vor fi delegate atribuțiile acestora unor secretari de stat.
”Prim-ministrul acuză că, prin plecarea miniștrilor ALDE, Guvernul este blocat, întrucât foștii miniștri ALDE nu și-au delegat atribuțiile, fapt ce ar fi de natură să conducă la imposibilitatea plătirii salariilor personalului. I-auzi! Asta în condițiile în care am ținut eu demisiile aproape o săptămână, ca să fie timp de rezolvare a situațiilor tehnice.
Dar dacă acest lucru s-a întâmplat, este foarte grav și este cu totul imputabil premierului, care avea obligația să se asigure, înainte de plecarea miniștrilor, că activitatea ministerelor nu va fi blocată.
Această situație duce la două concluzii posibile: fie doamna Dăncilă nu a știut că era responsabilitatea sa, ceea ce denotă incompetență, fie a vrut să profite de acest context pentru a prelungi artificial momentul votului din Parlament, fapt deosebit de grav, pentru că pune în discuție loialitatea sa față de cetățenii României.
Este pur și simplu ridicol să acuzi că nu ești lăsat să guvernezi, când un simplu bilanț arată că, în 2 ani și jumătate, ai schimbat 3 guverne și 80, atenție, 80 de miniștri! Sunt cifre incredibile, care arată câtă instabilitate și probleme – de la cele strict administrative, până la cele legate de politici și de continuitatea acestora – poate genera schimbarea unui ministru într-un minister.
Însă lucrurile nu s-au oprit aici. La cei 80 de miniștri se adaugă un număr de 35 de solicitări de remanieri sau demisii, care la rândul lor numai stabilitate și normalitate nu putem să spunem că generează. Chiar în aceste zile doamna premier vrea să schimbe nu mai puțin de opt miniștri, adică o treime din Guvern!
Prin numărul uriaș de miniștri schimbați, dar și prin faptul că de fiecare dată schimbarea a survenit în urma unor reglări de conturi în interiorul PSD, practic, în toată această perioadă, PSD a golit de conținut funcția de ministru, făcând-o irelevantă prin numărul uriaș de miniștri schimbați.
Avertizez PSD să pună rapid capăt acestei crize politice, care se poate transforma într-o criză cu efecte directe asupra cetățenilor. PSD riscă să ducă România într-un blocaj, care poate însemna inclusiv întârzieri în plata pensiilor și salariilor.”, a precizat Klaus Iohannis.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]