Jr. Mihaela MIH – DEHELEAN: Despre speranţă

Tableta bunului simţ

    A început un an nou pe care multe voci îl prezintă în multe feluri. De la maniera pesimistă până la cea optimistă, 2012 se prezintă ca un an al schimbărilor, an martor al unor transformări pe care această societate le aşteaptă de ceva vreme. Nu vreau să mă refer la acest an dintr-o perspectivă politică sau electorală, dar consider ca fiind necesară abordarea unei teme care se leagă fundamental de spectrul politic românesc. Vreau să vorbim puţin despre motorul vieţii fiecăruia dintre noi, speranţa. Se spune  despre români că suntem fatalişti, că nivelul de speranţă a scăzut vizibil în ultimii ani şi nimeni nu poate contesta asta, însă puţini dintre noi discută realist şi neimplicat politic despre condiţiile care au determinat această lipsă de speranţă.
În zorii anilor 1990, România a cunoscut poate cel mai important moment de speranţă colectivă din istoria contemporană odată cu schimbarea unui regim care fără doar şi poate a ţinut în întuneric o naţiune întreagă. Atunci am crezut că lucrurile vor funcţiona în favoarea noastră dar încet, încet speranţa a fost înlocuită cu pretenţia de a înţelege rigorile unei tranziţii din care în mod cert unii dintre noi nu am ieşit nici acum. Apoi, dacă vă aduceţi aminte, anul 1996 a fost din nou o explozie de bucurie şi speranţă cu oameni în stradă aplaudând accederea la putere a celor care aveau semnat deja contractul de 200 de zile cu România, a celor care cu miile de specialişti aveau să redea României un model de dezvoltare cu rezultate vizibile şi imediate. Nu a fost nici de această dată confirmarea gradului mare de speranţă pe care evident îl aveau mulţi dintre noi. A urmat un soi de reformă neclară, o sumedenie de disponibilizări din care s-au născut veritabile drame sociale şi aşa mai departe. Ceea ce se întâmplă în zilele noastre cu un stat incapabil să mai aibă grijă de cetăţenii săi nu mai vorbesc pentru că se cunoaşte deja rezultatul unei politici sociale dezastruoase. Cei 22 de ani trecuţi de la Revoluţia română reprezintă o perioadă de timp în care speranţa acestui popor a fost tratată ca un aspect marginal, ca o chestiune fără de care se poate merge înainte, însă nu este deloc aşa. Politicul, indiferent de coloratura sa a determinat scăderea speranţei în această ţară şi ea trebuie recuperată. Cei care au furat în mod clar, prin incompetenţă sau prin orice alt mijloc, speranţa oamenilor nu au ştiut un lucru simplu, mulţi dintre noi doar asta aveam. Speranţa oamenilor şi întreţinerea ei reprezintă o obligaţie fundamentală a celor care înţeleg că în momente tulburi aceasta reprezintă un important resort interior care duce o societate înainte. Politicul în aceşti 22 de ani a atentat la speranţa unui neam care crede din ce în ce mai puţin că lucrurile pot funcţiona şi în favoarea cetăţeanului. Speranţa este dincolo de orice primul lucru de care avem nevoie. Un om fără speranţă acţionează prost şi fără direcţie. Am vorbit de atâtea ori despre demnitate naţională, despre respectul autorităţilor faţă de cetăţeni dar foarte rar despre speranţa pe care trebuie să o recâştigăm, despre acea stare care să ne permită dezvoltarea. Eu privesc cu rezervă la mediul politic dar cu mare speranţă la oamenii acestui judeţ şi ai acestei ţări. Să vă dea Dumnezeu un an mai bun decât cel care s-a încheiat de curând. La mulţi ani tuturor!

Jr. Mihaela MIH – DEHELEAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI