JOI:”Școlile Blajului – Fântâni ale darurilor (1754-2013)”- spectacol de muzică, dans şi poezie la Colegiul Naţional I.M. Clain
Colegiul Naţional “I. M. Clain” Blaj îşi cinsteşte valorile trecutului. Joi, 10 octombrie, de la ora 17.00, în cadrul instituţiei va avea loc un spectacol de muzică, dans şi poezie, intitulat generic, Școlile Blajului – Fântâni ale darurilor (1754-2013), o manifestare artistică, prin care elevii şi dascălii prestigioasei unităţi de învăţământ îşi vor arăta recunoştinţa faţă de valorile trecutului. Este vorba despre episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu-Clain, cel care a pus bazele şcolilor din oraş şi episcopul Petru Pavel Aron, care a continuat opera înaintaşului său.
“Valorie trecutului trebuie păstrate şi promovate cu mândrie şi patriotism local. Blajul a fost întotdeauna o urbe a cărţilor, “Şcoala Şcolilor româneşti”, având un rol important în istoria neamului nostru, deoarece numeroşi cărturari, adevăraţi apostoli ai spiritualităţii naţionale s-au alimentat de la aceste “fântâni ale darurilor” cu lumina credinţei şi cu cea a ştiinţei.
Deşi piatra de temelie a acestor şcoli a fost pusă de episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu-Clain, ele au fost terminate de urmaşul său, episcopul Petru Pavel Aron, care a continuat opera marelui său înaintaş. Astfel, în ziua de 11 octombrie 1754 îşi deschid porţile, concomitent, trei şcoli: Şcoala de obşte, Şcoala de latinie şi Şcoala de preoţie. Şcoala de la Blaj a fost o şcoală vie, prima şcoală cu limba de predare româna din Transilvania, care a format conştiinţa naţională a tinerilor prin lumina cunoaşterii, unitatea credinţei şi dragostea de neam”, a transmis prof. dr. Claudia Oancea – Raica, purtător de cuvânt al Colegiului Naţional IM. Clain Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]