JOI: “Pompierii din România în slujba națiunii – istorie, tradiții” – Vernisajul expoziției, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Joi, 17 mai 2018, începând cu ora 14.00, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia găzduiește vernisajul expoziției  “Pompierii din România în slujba națiunii – istorie, tradiții”, care prezintă exponate aflate în custodia Muzeului Național al Pompierilor și a instituțiilor din județul Alba și este organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Naţional al Pompierilor și Arhivele Naționale ale României-Filiala Alba.

INFO – Muzeul Naţional al Pompierilor

La 17 septembrie 1963, în Cartea de onoare a Muzeului Pompierilor, pe prima pagină s-a înscris: ”Deschis în cinstea Zilei Pompierilor din Republica Populară Română, ca semn de cinstire a tradițiilor glorioase de luptă ale pompierilor și de înaltă prețuire a muncii contra incendiilor”. Muzeul Pompierilor constituie o realizare importantă pe tărâmul educației cetățenilor, un mijloc important de popularizare a regulilor și măsurilor de pază contra incendiilor.

În anii 1891-1892, în mijlocul Bucureștiului, la intersecția Bulevardului Ferdinand I cu Strada Traian s-a realizat noul Foișor de foc, loc anume ales, de unde se realiza supravegherea și anunțarea posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre apariția unor incendii nu numai în centrul urbei, dar și în cartierele ei.

Realizat după planurile arhitectului George Mandrea, edificiul era nu numai un post de observație și anunțare, dar și de intervenție, deoarece – pe lângă turnul de observare și anunțare – în construcția sa dispunea de un rezervor cu o importantă cantitate de apă, spații pentru cazarea efectivului unei secții de pompieri, iar la parter erau adăpostite pompe de incendiu și caii necesari pentru transportul acestora.

Foișorul de Foc avea să-și îndeplinească rolul pentru care a fost construit mai bine de 42 de ani, până la modernizarea posibilităților de anunțare a incendiilor, prin apariția și dezvoltarea posturilor telefonice, când nici spațiul pentru adăpostirea subunității de pompieri și a mijloacelor de luptă nu mai corespundeau.

În această situație, Primăria generală a capitalei și Comandamentul Pompierilor Militari au trecut la realizarea construcției postului de pompieri ”Regele Ferdinand I”, în cartierul Obor.

În aceste condiții, clădirea Foișorului de Foc rămăsese uitată, folosită doar pentru depozitarea unor materiale, supusă eroziunilor, însă continua să fie impunătoare prin așezarea și arhitectura ei și prin rolul pe care-l avusese în viața orașului pentru mai bine de patru decenii.

După mai bine de un sfert de veac de la mutarea postului de pompieri de la Foișorul de Foc, o idee îndrăzneață a colonelului Nicolae Ioanovici vine să lumineze întunericul așternut de vremuri în jurul acestui edificiu, ce conținea vie amintirea pompierilor, fiind ea însăși o pagină din istoria acestora.

După mai multe studii și sondaje, în anul 1960 ofițerul a propus Comandantului Pompierilor întreprinderea de măsuri pentru realizarea în clădirea Foișorului de Foc a unui Muzeu al Pompierilor. General Pamfil Tatu, împreună cu locțiitorii săi coloneii Benone Toropoc, Dan Dobrotineanu și Florea Rădulescu îmbrățișează ideea, dar se ridica problema fondurilor bănești necesare pentru refacerea și adecvarea localului, amenajarea viitorului muzeu, procurarea și confecționarea exponatelor și a mobilierului, precum și crearea unui stat minim de încadrare cu posturile necesare pentru funcționarea instituției.

La toate aceste probleme, colonelul Nicolae Ioanovici, prin firea lui îndrăzneață și întreprinzătoare, a găsit răspunsuri. S-a apelat la Sfatul Popular al capitalei, propunând ca la început, viitorul Muzeu al Pompierilor să se constituie ca secție a Muzeului de Istorie și Artă al municipiului București, propunere acceptată de conducerea de atunci a capitalei, cu urmări benefice pentru acordarea fondurilor minime necesare. S-a intervenit la ministerele economice de atunci (petrol-chimie, forestier și industria lemnului, agricultură, industria constructoare de mașini, industria ușoară ș.a.) propunându-se ca în cadrul muzeului să fie exponate care să prezinte realizările și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor din domeniile de activitate ale departamentelor respective. În schimb, acestea au contribuit cu fonduri pentru realizarea noii instituții muzeistice.

După o muncă intensă, desfășurată timp de aproape de trei ani, colonelul Nicolae Ioanovici, împreună cu colectivul de ofițeri și ingineri, printre care coloneii Sergiu Vornicu, Constatin Pal, Dumitru Belonia, Ilie Oprișan, Constantin Filcea, Gheorghe Băncilă, Traian Chirtes, Ioan Mateli, arhitectul Ioan Voiculescu, inginerul Vasile Călinescu, pictorul locotenent colonel Alexandru Dumitraș și mulți alții din Comandamentul Pompierilor și Grupul de Pompieri București, s-a reușit ca la 17 septembrie 1963, când se împliniseră 115 ani de la lupta pompierilor din Dealul Spirii, să aibă loc inaugurarea Muzeului Pompierilor.
Recunoscându-i-se colonelului Nicolae Ioanovici meritele în realizarea muzeului, în notările de serviciu șefii săi au menționat, în decursul anilor:

– (01.11.1960-01.11.1961): ”lt.colonelul Nicolae Ioanovici a realizat în acest an, prin străduință și muncă perseverentă și neobosită, reamenajarea foișorului și pregătirea sa în vederea realizării Muzeului Pompierilor”;
– (01.11.1961-01.11.1962): ”în anul 1962, pe lângă funcția pe care o deține (șef al Inspecției pentru Prevenirea Incendiilor din Grupul de Pompieri al Municipiului București, n.n.) și-a desfășurat activitatea și pentru organizarea Muzeului Pompierilor din capitală, reușind să mobilizeze organele Sfatului Popular, precum și alte instituții, la buna desfășurare a lucrărilor, pentru amenajarea în cât mai bine condițiuni a muzeului”;
– (01.01.1963-30.12.1963): ”ofițerul a avut o mare contribuție la realizarea Muzeului Pompierilor din capitală. Apreciez această construcție ca un succes excepțional al ofițerului, izvorât din munca sa neobosită, timp de aproape trei ani. Muzeul constituie o mândrie pentru trupele M.A.I.”;
– În aprecierea făcută la 19.04.1964 se menționa, privind activitatea colonelului Nicolae Ioanovici: ”Muzeul pompierilor, realizat prin contribuția efectivă a ofițerului, vizitat până în prezent de aproximativ 60.000 de persoane, care au apreciat munca de pază contra incendiilor și marea realizare…”.
Seismul care a avut loc în martie 1977 a produs deteriorarea și chiar distrugerea multor exponate din muzeu; însăși clădirii i s-au făcut lucrări de consolidare, impunându-se renovarea întregii instituții. O comisie formată din George Homășteanu, pe atunci ministru de interne, generalul Gheorghe Briceag, comandantul pompierilor, alte cadre de conducere din minister și comandamentul pompierilor, s-au deplasat la muzeu împreună cu colonelul Eugen Păun, șeful muzeului și profesorul Ion Panțuru, muzeograf, stabilind pe loc măsurile necesare pentru renovarea muzeului, cu termene și răspunderi precise, odată cu care s-au efectuat și lucrări de modernizare a acestuia. În această amplă acțiune s-a implicat din plin și colonelul N. Ioanovici, care, deși se afla în rezervă, și-a manifestat din nou dragostea și atașamentul față de această instituție.

În atenția muzeografilor și a conducerii muzeului a stat în primul rând identificarea, colecționarea, depozitarea și conservarea de documente și obiecte ce atestă, în mod sugestiv și convingător, evoluția protecției împotriva incendiilor pe teritoriul României, din primele începuturi și până în zilele noastre.

În acestea se oglindesc faptele de curaj și eroism ale pompierilor militari și civili pentru salvarea de vieți omenești, bunuri materiale și valori spirituale din flăcările mistuitoare, furia învolburată a apelor, pe timpul inundațiilor, a seismelor ce au avut loc de-a lungul vremurilor, toate confirmând înaltul caracter umanitar al profesiei și misiunilor pompierilor.

Documentele și exponatele din muzeu atestă participarea pompierilor militari, în momentele cruciale ale istoriei române – cum au fost Revolutia din 1848-1849, Războiului pentru Independență din 1877-1878, Războiul pentru întregirea neamului din anii 1916-1920, precum și în zilele furtunoase ale lunii august 1944, împotriva trupelor hitleriste.

Un loc aparte în activitatea muzeului a fost studierea, identificarea și depozitarea mijloacelor de combatere a incendiilor din cele mai îndepărtate timpuri și până azi, însă regretabil este că nu s-a găsit încă posibilitatea ca acestea să fie prezentate publicului, in preajma imediată a sediului acestei instituții.

Lucrările editate și materialele publicate în presă constituie una din cele mai importante realizări ale Muzeului Național al Pompierilor. Astfel, de la înființarea Muzeului Pompierilor, prin hărnicia, competența și pasiunea dovedite de colectivul acestei prestigioase instituții, s-au făcut pași importanți pe drumul realizării și dezvoltării literaturii referitoare la istoria pompierilor români.

Printre aceste lucrari se înscriu:

– ”File din istoria pompierilor români” (București, 1983), realizare remarcabilă a profesorului Ion Panțuru;
– ”Pagini din istoria pompierilor”;

– ”Contribuția pompierilor militari la lupta pentru libertatea socială și națională a poporului român (1835-1878) de prof. Ion Panțuru, prof. Reta Brezeanu și col. Eugen Păun;

– ”File din istoria pompierilor militari”;

– ”De la steagurile de foc la pompierii militari” (București, 1980) de prof. Ion Panțuru.

Un loc aparte îl ocupă realizarea albumului ”Pompierii Români în anii 1835-1985”, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea unităților militare de pompieri, care constituie un omagiu și o cinstire a tuturor celor care, prin munca și jertfa lor, au înfăptuit istoria pompierilor români, într-un veac și jumătate.

În anii recenți s-au realizat lucrările „Comandanții Corpului Pompierilor Militari” și „General de divizie Pamfil Eugen Tatu, comandantul pompierilor în anii 1950-1974″ de prof. Ion Panțuru, cu sprijinul generalului de brigadă Aurel Udor, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgență ”Dealul Spirii” al capitalei. Pentru conducerea muzeului pompierilor, a colectivului său, o preocupare de seamă a constituit-o și organizarea de simpozioane, mese rotunde, expoziții ale muzeului, expoziții filatelice cu aspecte din trecutul istoric al protecției împotriva incendiilor, care au fost apreciate de public. La simpozioane sau mese rotunde au participat specialiști din Direcția Generală și direcțiile teritoriale ale Arhivelor Statului, istorici, muzeografi de la Muzeul Național Militar, muzee județene, cadre din Comandamentul Pompierilor, active și în rezervă sau retragere, aceste activități contribuind la îmbogățirea documentării privind istoria pompierilor din România.

Dupa decembrie 1989, ca și altor muzee ce prin conținutul exponatelor și activităților cuprind evoluția unor instituții din întreaga țară, instituției i s-a dat denumirea, pe drept cuvenită, de ”Muzeu Național”, inițial prin ordin al ministrului de interne, iar apoi, odată cu aprobarea noilor state de organizare ale Comandamentului Pompierilor, și prin Legea privind pompierii militari.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI