Jandarmii montani de la Arieşeni şi Şugag pot fi apelaţi la numărul de urgenţă 112
Jandarmeria Montană este structura specializată a Jandarmeriei Române destinată menţinerii ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, ea acţionând în sprijinul cetăţenilor. Aşa cum ne-a informat maiorul Cosmin Jurcoveţ, ofiţer Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu Publicul, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, în prezent funcţionează două posturi de jandarmi montane dispuse la Arieşeni şi la Şugag. Misiunile posturilor de jandarmi montane sunt: menţinerea ordinii publice pe traseele turistice, în zona cabanelor, pe pârtiile de schi din staţiunile montane; prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional din zona de responsabilitate; îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană; asigurarea ordinii publice cu prilejul desfăşurării unor spectacole, concerte şi concursuri în zona staţiunilor montane; cunoaşterea permanentă a stării traseelor turistice şi informarea turiştilor şi a factorilor responsabili din zonă despre starea drumurilor, starea de întreţinere a indicatoarelor şi marcajelor montane, alunecări de teren şi locurile unde s-au produs, posibilitatea producerii de avalanşe şi anunţarea din timp a populaţiei din zonă şi a turiştilor în vederea evitării accidentelor şi altor evenimente negative; executarea unor acţiuni în cooperare cu formaţiunile Salvamont, de căutare, descoperire, identificare şi salvare a persoanelor care au suferit accidente, acordarea măsurilor de prim-ajutor şi transportul persoanelor la cea mai apropiată unitate sanitară; participarea împreună cu organele specializate ale Romsilva la măsuri de protecţie a florei, faunei, prevenirea şi combaterea braconajului şi a infracţiunilor silvice; interzicerea accesului pe pârtiile şi traseele de schi omologate, cu motoscutere, motosănii sau sănii tractate de animale, sănii sau alte materiale şi mijloace improvizate (pungi, plase, lighene, camere de cauciuc şi altele), conform prevederilor HG 5 din 8 ianuarie 2004, pentru modificarea şi completarea HG 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement. Având în vedere că jandarmii montani sunt abilitaţi legal să intervină şi la solicitările primite prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, reamintim categoriile de informaţii care trebuie furnizate acestora în momentul când sunt chemaţi în ajutor: datele de identificare ale solicitantului; ce s-a întâmplat; câte persoane au nevoie de ajutor; unde sunt persoanele aflate în dificultate; când s-a produs accidentul. Cetăţenii pot apela jandarmii montani atât la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cât şi direct, la următoarele numere: Postul de Jandarmi Montan Arieşeni – 0258/779022; Postul de Jandarmi Montan Şugag – 0258/746061. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe
Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe Există voci care trec dincolo de scenă și devin parte din memoria afectivă a publicului. Pentru Nicolae Furdui Iancu, cântecul înseamnă legătura cu locurile natale, cu lumea satului transilvănean și cu o tradiție pe care a purtat-o, de-a lungul […]
Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel
Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani Un profesor de la Școala Gimnazială din Hopârta a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o amendă penală de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a strâns de gât […]