Curier Județean

Jandarmeria Alba se implică, pentru al cincilea an consecutiv, în Programul ”Școala Altfel”

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmeria Alba continuă să se adreseze elevilor şi cadrelor didactice pe timpul săptămânii “Scoala altfel”. Cu această ocazie, pentru al cincilea an consecutiv, parteneriatul dintre instituţia militară,  Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia vizează câteva sute de persoane.

Petrecerea Divorțaților

Demonstratie Jandarmeria Alba (55)În perioada 18 – 22 aprilie, sub egida “ Jandarmeria Alba  şi Şcoala ”, continuă activităţile informativ preventive iniţiate în urmă cu cinci ani de Jandarmeria Alba în cooperare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Alba. Având şi în acest an ca parteneri  Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul  Alba Iulia, instituţia militară va organiza şapte întâlniri cu elevi, cadre didactice şi personal administrativ din 11 unităţi şcolare.

Scopul asumat de parteneri este de a se alătura eforturilor făcute de şi alte autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în mediul şcolar şi menţinerii unui climat optim de ordine socială necesar desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ. În acest sens, elevii şi personalul didactic vor fi informaţi cu privire la capacitatea Jandarmeriei Alba de a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, la modul activ în care jandarmii se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, precum şi referitor la tipurile de misiuni pe care le îndeplinesc pentru siguranţa locuitorilor judeţului Alba. De asemenea, se va insista asupra celor mai frecvente fapte antisociale întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care adolescenţii pot fi traşi la răspundere chiar dacă sunt minori. Totodată, cei mici, vor avea ocazia să cunoască echipamentul şi armamentul din dotarea jandarmilor.

Potrivit estimării iniţiale, la aceste activităţi vor participa câteva sute de elevi de gimnaziu şi liceu, provenind de la unităţi şcolare din municipiul Alba Iulia, municipiul Sebeş, oraşul Cugir şi localităţile Săliştea, Lancrăm şi Galda de Jos.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

30 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 30 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Adolescent de 18 ani, din Lunca Mureșului, cu dosar penal: A fost prins fără permis de conducere la volanul unei mașini 

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 18 ani, din Lunca Mureșului, cu dosar penal: A fost prins fără permis de conducere la volanul unei mașini Un adolescent de 18 ani, din Lunca Mureșului, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins fără permis de conducere la volanul unei mașini. Potrivit IPJ Alba, la data de 29 octombrie […]

Citește mai mult